Teatru pe toate gusturile

Pentru sibienii care iubesc teatrul, acest sfârșit de săptămână vine la pachet cu patru spectacole semnate de patru personalități de marcă din domeniul artelor: „Mozart steps”, coregrafia Gigi Căciuleanu, „Sărbători fericite” în regia lui Cristian Juncu, „Fantoma e aici”, regia Kushida Kazuyoshi și „Opinia publică” în regia lui Theodor-Cristian Popescu.

Aseară, „Mozart Steps”, spectacolul de teatru coregrafic semnat de legendarul Gigi Căciuleanu la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, a provocat actorii să își depășească din nou condiția și să se metamorfozeze, de această dată în dansatori. Plin de semnificații și simboluri, spectacolul se folosește de corpurile actorilor, de jocuri de lumini și umbre și câteva obiecte de recuzită care oferă posibilitatea spectatorilor să își folosească imaginația, să găsească sensuri personale și să simtă îmbinarea dintre muzica marelui compozitor austriac și universul coregrafic al lui Căciuleanu. Spectacolul este o poezie prezentată prin gesturi seducătoare; mișcările actorilor pornesc de la muzica clasică și se întâlnesc cu sfera egipteană.

Peste 300 de spectacole puse în scenă

Gigi Căciuleanu este cunoscut pe întreg mapamondul pentru cariera sa de dansator și coregraf. A dansat în compania Pinei Bausch și a Mayei Plisetskaya, a primit medalia Steaua României în rang de Cavaler, a fost decorat de statul francez cu gradul de Chevalier des Arts et Lettres, iar în 2012 a fost numit Profesor Honoris Causa al Universităţii de Artă din Târgu Mureş. Influenţa cea mai puternică, maestrul absolut, rămâne, însă, pentru el, propriul profesor, Miriam Răducanu, de la care a învățat să vadă și să gândească dansul. Cu un record de peste 300 de spectacole puse în scenă, Gigi Căciuleanu continuă să creeze şi să predea tehnica sa specifică. Pentru unicitatea creaţiei sale în lumea dansului şi a teatrului, sub semnul muzicii şi al poeziei, Căciuleanu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu în cadrul FITS 2014 și până în prezent a rămas singurul coregraf de pe alee.

„Sărbători fericite”… în ianuarie!

După textele lui Neil LaBute, Cristian Juncu a montat la Sibiu „Sărbători fericite”. Trei scenarii scurte, dar mărețe din punct de vedere tematic, care problematizează, fiecare în felul ei, conceptul de fidelitate. Cea mai recentă producție a TNRS aduce în prim plan situații neplăcute, dar de care oamenii se lovesc de-a lungul vieții. Personajele sunt surprinzătoare, dar, în același timp, recognoscibile, fiecare spectator în parte putând să-și imagineze greutatea momentelor prezentate, sau chiar să empatizeze cu fiecare personaj în parte. Spectacolul ne arată că sărbătorile nu vin întotdeauna cu o atmosferă caldă, plăcută și prietenoasă, iar Crăciunul aduce și un alt fel de promoții. Relațiile dintre oameni nu țin cont de vreme și sărbătorile nu sunt întotdeauna „fericite”, așa cum ar trebui să fie. Spectacolul nu este nici predică, nici manifest hippie, ci prezintă o atmosferă guvernată de bunătate și altruism, cu daruri neașteptate.

„Sărbători fericite” se va juca astăzi, 13 ianuarie, de la ora 19:00, la TNRS. Organizatorii atenționează că spectacolul este nerecomandat tinerilor sub 14 ani și conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanşa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.

Un maestru „normal“

Cristian Juncu, traducător și regizor, este preocupat de lucrurile normale, de situațiile normale și de oamenii simpli, așa cum sunt ei în esență. El alege întotdeauna să monteze spectacole cu oameni vii, cu emoție, nu cu super-eroi sau evenimente fantastice, în care spectatorul – om de rând – nu se poate regăsi și cu care nu poate relaționa.

A studiat regia de teatru la Academia de Arte „Luceafărul” București, la clasa prof. univ. dr. Cătălina Buzoianu, a fost premiat în cadrul Festivalului de Teatru Contemporan de la Brașov cu premiul „Cel mai bun regizor” pentru spectacolul „Butoiul cu pulbere”.

Din Țara Soarelui Răsare

Cel mai apreciat regizor al Japoniei, Kushida Kazuyoshi, a montat la Sibiu, în 2015, textul celui mai important autor al secolului XX, Kōbō Abe, „Fantoma e aici”. Spectacolul prezintă povestea întâlnirii dintre Fukagawa, un soldat întors din război, și Oba Sankichi, un om ce rătăcește de opt ani pentru a se sustrage unei pedepse. Fukagawa, nedepășind momentul morții prietenului său cel bun, l-a transformat în „fantomă” pentru a-l ține mereu aproape, iar Oba se folosește de acest fapt. Fantoma preia interiorul omului obișnuit, și devine un element real de manipulare al societății. Prestigiosul regizor japonez a abordat o temă pe care consideră că o poate plia pe situația actuală a României, declarând pentru TNRS că „fantoma este expresia unor lucruri care nu se văd, dar care pun în mișcare lumea și societatea în care trăim”. Spectacolul propune o formă de teatru psihologic, plin de mister, ce creează, în același timp, o atmosferă comică.

Spectacolul se joacă sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 19.00, la TNRS. Atenție, însă, spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanșa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosensitivă.

Creator complex

Kushida Kazuyoshi a vizitat pentru prima dată Sibiul cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru, în 2008, cu spectacolul Kabuki „O oglindă a Osakăi”. S-a făcut remarcat ca actor, regizor, creator de teatru și director artistic la Matsumoto Performing Arts Center. Kushida a studiat la școala de actorie Haiyu-za, a jucat în diverse filme precum „Vital” (2004) sau „Starfish Hotel” (2006). În 2007 a primit premiul Yomiuri Drama Grand Prix pentru cel mai bun regizor, cu spectacolul „Tokaido Yotsuya Kaidan-Kita”, iar în 2008 a primit Medalia de Onoare (panglică purpurie) din partea guvernului japonez, pentru meritele sale artistice și academice. În timpul celei de-a XXII-a ediții a FITS, Kushida Kazuyoshi a primit o stea pe Aleea Celebrităților.

Libertatea presei, pusă în discuție

„Opinia publică”, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, este un spectacol-şedinţă cu publicul, după textul omonim scris de Aurel Baranga în perioada comunistă. Producția prezintă o incursiune aproape antropologică prin care se reconstruiește, cu mult umor şi cu seninătate, contextul social şi uman al acelor vremuri. Istoria este făcută pentru a se repeta, iar situații ce s-au petrecut în alte vremuri pot părea frapant de actuale în zilele noastre. Libertatea presei, un principiu al democrației, este tema în jurul căreia gravitează acțiunea spectacolului. Vivacitatea cu care se succed scenele şi muzica antrenantă animă auditorul într-un vârtej de senzații ce se nasc din amintiri care stârnesc râsul chiar şi celor ce nu au trăit în perioada respectivă. Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la TNRS.

Subiecte contemporane

Theodor-Cristian Popescu este, de asemenea, un prieten vechi al Teatrului Național „Radu Stanca”. A montat zeci de spectacole, atât în țară, cât și în SUA și Canada. A absolvit Academia de Teatru și Film, clasa Valeriu Moisescu. Este profesor în mai multe universități din țară și din străinătate. Încă de la început, regizorul s-a îndreptat spre textele contemporane, spectacolele sale nereprezentând demonstrații de măiestrie estetică, ci gesturi, frânturi personale pe care le prezintă, mai târziu, publicului. Popescu a luat premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul Festivalului Atelier și Premiul Special pentru regia spectacolelor „Cancun”, „Panica” și „Perplex” în cadrul Festivalului de Teatru Scurt.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*