Tătaru: Nu cred că vom avea un lockdown până la alegeri

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, nu crede că vom avea o închidere totală a activăţilor ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus şi consideră că putem încă să evităm chiar şi carantinarea unor localităţi, dacă ne protejăm de infectare.


„Nu urmărim şi nu cred că vom avea un lockdown, dar noi va trebui, fiecare dintre noi, prin componenta noastră pe care o putem aduce prin acest efort, să nu ajungem nici măcar la anumite carantinări de localităţi. Suntem într-un moment în care putem gestiona acest lucruri, dar nu putem gestiona singuri ca parte medicală. Este şi o parte a populaţiei civile. Sunt nişte reguli care trebuie respectate”, a declarat Nelu Tătaru miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Sibiu, întrebat dacă vom avea „lockdown” până la alegeri.

Ministrul Sănătăţii a explicat că depăşirea pragului de 10.000 de cazuri de COVID-19 poate însemna „colmatarea sistemului medical”.

„Depinde foarte mult ce înseamnă acel prag de 10.000, dacă acel prag de 10.000 sunt simptomatici, sunt izolaţi, sunt carantinaţi sau dacă acel prag de 10.000 va colmata sistemul medical, atunci va fi diferit”, a atras atenţia Nelu Tătaru.

El a atras atenţia că „suntem pe o creştere a numărului de cazuri.”

„Vom avea un număr de cazuri crescut, sper să nu fie o creştere mare, dar contextul în care trebuie să punem, nişte măsuri luate astăzi îşi vor face efectul în 14-28 de zile ca să putem continua acest efort, să mergem pe o scădere”, a mai spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii şi vicepremierul Raluca Turcan au fost în vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*