Tătaru: Dacă se respectă regulile, putem vorbi de aplatizare în 2 – 3 săptămâni

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că vom putea vorbi de o aplatizare sau de o scădere a numărului de infectări cu coronavirus doar dacă sunt respectate regulile. În caz contrar, va urma o creștere progresivă a acestora, creștere pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze.

 

„De la prima săptămână a lunii iunie a urmat creșterea, am avut măsuri de relaxare și lipsa unui cadru legislativ.

Din 23 iulie am reluat munca titanică de identificare, izolare, carantinare.

Suntem în săptămânile în care se consumă boala a aproape 4000 de pacienți care au refuzat internarea sau care au cerut externarea.

Sunt două săptămâni grele.

Rămâne ca noi să adaptăm unitățile sanitare pe care le avem, paturile de ATI, la numărul de cazuri pe care le vedem zilnic.

Dacă le gestionăm și noi, și populația, și agenții economici și respectăm regulile simple, putem vorbi peste două- trei săptămâni de o aplatizare și o scădere.

Dacă nu, să ne așteptăm la o creștere progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze”, a spus Tătaru.

Sursă: Digi24

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*