I.P.J. Sibiu, abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, transmite că, urmare a administrării probatoriului în cauză, față de tatăl copilului de șase ani mort în condiții suspecte ieri dimineață, s-a declanșat urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului.
Bărbatul a fost prezentat în cursul acestei zile cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările în acest caz continuă.
Vă reamintim că ieri dimineață, în jurul orei 9.30, un bărbat din Brădeni a sunat la 112 și a anunțat că fiul său, în vârstă de șase ani este decedat. De îndată, a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuința indicată, unde, într-o cameră a locuinței, pe un pat, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui copil, în vârstă de 6 ani, fiul apelantului.