Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident grav, produs pe strada Drumul Ocnei, din municipiul Sibiu.
În timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Vâlcea, a lovit un bărbat și o minoră, care traversau partea carosabilă, pe trecerea pentru pietoni.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD cu medic și o ambulanță SAJ.
Unul dintre pietoni, o fetiță de 15 ani este inconștientă, a fost preluată de echipajul SMURD cu medic, s-au aplicat cu succes manevre de resuscitare. A fost intubată și urmează să fie transportată la CPU Luther.
Celălalt pieton un bărbat de 46 de ani a fost preluat de ambulanță SAJ cu multiple traumatisme.
UPDATE: „Bărbatul în vârstă de 46 de ani este conștient, stabil și cooperant, având o fractură deschisă la gambă, mai multe fracturi costale și la coloană.
Tânăra în vârstă de 15 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe intubată și sedată, având o leziune cerebrală și fractură de bazin.
La momentul actual, ambele victime primesc îngrijiri medicale de specialitate pentru rănile suferite și sunt ținute sub atenta supraveghere a medicilor” a transmis Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.