Cea de a doua ediție a târgului de produse tradiționale „Gustos. Românesc”, organizat de absolvenți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB) va avea loc în perioada 17-19 iunie, în cadul Galeriei Carrefour din Shopping City Sibiu. Aproximativ 20 de absolvenți ai celor două instituții de învățământ își vor expune produsele tradiționale, începând cu ora 10.00. Târgul ”Gustos. Românesc” a luat naștere în urma inițiativei celor două instituții de învățământ superior, în urma căreia, aproximativ 50 de foști studenți ai ULBS și USAMVB au înființat o Asociație Alumni prin intermediul căreia să continue parteneriatul cu universitățile. Toți cei care fac parte din această asociație desfășoară, în prezent, afaceri în domeniile agricol, zootehnie, piscicultură, prelucrarea produselor agricole, agroturism și apicultură.
Colaborare
”Această colaborare dintre absolvenți și universități este o continuare a viziunii și a necesității mediului academic de a fi în permanentă legătură cu mediul economic, cu viața reală. Este deosebit de important pentru noi să vedem că se pot naște astfel de parteneriate prin care nu avem decât de câștigat cu toții”, a declarat rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea. Prin intermediul acestei asociații, companiile conduse de foștii studenți și cele două universități ar urma să devină parteneri, în special în accesarea și implementarea proiectelor europene, dar și pentru deschiderea unor lanțuri de magazine care să comercializeze exclusiv produsele autohtone realizate de membrii asociației.