Târgul de Crăciun din Agnita aduce în prim-plan talentul copiilor, la cea de-a patra ediție

Curtea Bisericii Evanghelice din Agnita va prinde din nou viață sâmbătă, 6 decembrie, când se deschide cea de-a patra ediție a Târgului de Crăciun – un eveniment devenit deja tradiție și una dintre cele mai îndrăgite povești ale comunității.

Foto: Facebook Primăria Orașului Agnita

Organizat cu sprijinul Parohiei Bisericii Evanghelice C.A. Agnita, târgul îi aduce în prim-plan pe copiii talentați ai orașului. Elevii Școlii Gimnaziale „G.D. Teutsch” și ai Liceului „August Treboniu Laurian”, alături de copii din Iacobeni și Alțâna, vor expune produse artizanale realizate chiar de ei – obiecte colorate, creative și pline de emoție, pregătite să ajungă în casele vizitatorilor.

Foto: Facebook Primăria Orașului Agnita

La fel ca în anii precedenți, producătorii locali vor fi și ei prezenți, cu bunătăți și creații tradiționale, contribuind la atmosfera caldă și autentică a târgului. Pentru câteva ore, curtea bisericii se va transforma într-un adevărat sat de Crăciun, în care magia sărbătorilor se simte la fiecare pas.

Programul pregătit pentru această ediție include momente pentru toate vârstele:

  • concert coral susținut de Corul Văii Hârtibaciului, de la ora 16:00
  • standuri cu produse artizanale realizate de copii și de producători locali
  • atelier foto
  • vizita mult așteptată a lui Moș Nicolae
  • plimbări cu ponei
  • Raliul „Povestea Crăciunului”, o activitate specială dedicată celor mici

Foto: Facebook Primăria Orașului Agnita

Organizatorii transmit că Târgul de Crăciun din Agnita este mai mult decât un eveniment: este o zi a comunității, în care fiecare vizitator primește ceva din spiritul orașului – emoție, bucurie, întâlniri calde și sentimentul apartenenței.

„Mulțumim copiilor, cadrelor didactice, partenerilor tradiționali și tuturor celor care dau viață acestui târg unic pentru Agnita”, au transmis reprezentanții parohiei.