FOTO/VIDEO UPDATE Tânără RĂPITĂ din Tălmaciu de 4 bărbați mascați. Suspecții au fost reținuți iar minora a fost găsită

UPDATE 2: Minora răpită a fost găsită de polițiștii sibieni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brașov. Aceasta se afla într-un imobil de pe raza localității Vad, comuna Șercaia, județul Brașov.

Minora este în acest moment condusă la sediul I.P.J. Sibiu pentru audieri în vederea lămuririi tuturor circumstanțelor dispariției sale.

Cercetările în acest caz continuă.

UPDATE:  Cei patru bărbați suspectați că ar fi răpit adolescenta de 14 ani din Tălmaciu au fost reținuți de poliție. Minora nu a fost găsită până în acest moment.

”Cele patru persoane se află, în prezent, în custodia polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu și sunt audiate cu privire la aspectele de interes în scopul depistării minorei.
Este vorba despre patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, domiciliați în orașul Avrig, respectiv localitatea Mârșa.
Polițiștii sibieni continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în cadrul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, respectiv lovire sau alte violențe”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Polițiștii sibieni au intrat în alertă în această dimineață după ce au au fost sesizați că o tănără de 14 ani din Tălmaciu a fost luată cu forța de la domiciliu de patru tineri mascați. Imediat a fost declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se o celulă de criză.

În această dimineață, în jurul orei 03.55, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, CAROLEA Luminița, în vârstă de 14 ani.

”Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, minora ar fi fost luată cu forța de către patru persoane de sex masculin, mascate, și ar fi fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcție necunoscută. Astfel, s-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celulă de criză”, a explicat Elena Welter, din cadrul IPJ Sibiu.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând în prezent verificări în vederea depistării minorei.

Tânăra are  162 cm înălțime, 65 kg, ochi albaștri, păr șaten, fir drept, lung, ten deschis. La momentul dispariției, minora purta o bluză de culoare vișiniu cu paiete auri, pantaloni tip leggings de culoare vișiniu.

De asemenea, oamenii legii au aflat și câteve informații despre una dintre persoanele suspectate că ar fi răpit tânăra. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, ochi căprui, păr șaten, contituție corpolentă. Conduce un autoturism BMW de culoare gri.

”Persoanele ce pot furniza informații care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, fac apel oamenii legii.

Foto/video: IPJ Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*