O tânără de 20 de ani a ajuns la spital după ce a fost accidentată în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecere.
Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu
Accidentul s-a petrecut în această după-amiază, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu.
”Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stefan cel Mare, spre strada Bâlea, o femeie in vârstă de 52 de ani, din Ighisul Vechi, a surprins și accidentat o tânără în vârstă de 20 de ani, din județul Bacău, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni”, explică Elena Welter, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
Tanara a fost transportata la spital constienta.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs acest accident.