Dâmbovița e tot mai aproape să devină o zonă roșie în România, după ce numărul de cazuri COVID din județ s-a dublat în ultimele două săptămâni și a ajuns la peste 1.000. Spitalul Județean din Târgoviște, unde sunt tratați pacienții COVID, e aproape plin.
Cu toate acestea, pacienți care nu primesc verdictul „vindecat” profită de vidul legislativ și continuă să plece acasă din spitalele din județ, pe propria răspundere. Nu fără consecințe. Deja cel puțin 6 dintre ei și-au infectat rudele apropiate. 26 dintre cazurile nou apărute în ultimele zile în Dâmbovița sunt din noile focare de familie.
Jurnaliștii Digi24 au filmat miercuri în secția COVID a Spitalului Județean Târgoviște, au vorbit cu medicii și cu pacienții care se externau.
Tânăr: „Am avut vreo șase atacuri de panică, pentru că m-am speriat mai mult”
Sorin Fănică este unul dintre acești pacienți. Are 27 de ani și pleacă acasă, fără să mai aștepte rezultatul testului pentru COVID-19.
„Urmează să plec și eu, e acasă iubita”, explică tânărul.
„Testul meu a fost prelevat în dimineața asta, nu am avut însă niciun simptom, sunt internat de vreo opt zile. Ce pot să vă spun? Problema mea mare e că am avut însă șase atacuri de panică, m-am speriat mai mult”, mărturisește Sorin.
El crede că totul i s-a tras de la o răceală, pentru că a stat în curent. „Am răcit inițial, am lucrat la casă cu geamurile deschise, am ajuns la spital la Moreni, acolo mi s-a prelevat test, am stat în izolare acasă două zile”, povestește tânărul.
Sorin nu crede că medicii l-au salvat, ci credința: „Nu au putere prea mare ei, da. Dumnezeu lucrează prin oameni și prin ei, dar… (Reporter: Oamenii ăștia au salvat multe vieți…) Știu. Dar eu cred că Dumnezeu i-a salvat, nu ei!”
Medicii avertizează însă că boala provocată de SARS-COV2 are o evoluție imprevizibilă, starea pacienților se poate deteriora foarte rapid, iar starea de bine poate fi doar aparentă.