Până când ne vom maturiza (ca stat, țară, națiune), până când vom identifica și aplica (popor și conducători) un model propriu de existență și creștere, rămâne să ne luăm după alții și să ne comparăm cu ei. Și să fim serioși, n-am fost niciodată nici foarte inventivi, nici foarte consecvenți,Read More

Dacă nu s-a smintit cu totul (ceea ce nu pot exclude), pentru Liviu Dragnea ar mai exista o singură șansă de a înțelege de ce face ceea ce face. În paranteză, „scrânteala puterii” încearcă și pe alții (poate pe toți), adică și pe aceea aflați în funcții mai mici, darmiteRead More

„S-a întâlnit hoțu’ cu prostu’ și au ajuns prieteni la cataramă”. Mărturisesc că eu am întâlnit pentru prima dată această expresie în armată, spusă de un tânăr locotenent debutant. Pentru el, „hoțu’” era „soldatul neinstruit” (fie el și terist), comod, profitor și speculant, iar „prostu’” era el, „comandantul de treabă”,Read More

Cine și-ar fi putut închipui că, la nici treizeci de ani de la prăbușirea comunismului, în țara noastră, își vor face apariția forme hibride ale acestuia, un soi de pseudocomunism, o „corcitură democratică” ce, pur și simplu, ne oprește istoria.

Liberale sau iliberale, din UE sau NATO, din spațiul euro sau din zona Schengen, țările europene își văd fiecare de treaba lor.

Un popor trăiește prin limbă, amintiri și emoții comune. Un stat există prin interese și proiecte comune, fie bunăstarea, securitatea etc. Istoria nu iartă pe nimeni și ne arată că atunci când slăbește liantul social, comunitățile, oricât ar fi de mari și de puternice, se destramă și se prăbușesc. IarRead More

Întrebarea e mai puțin retorică decât pare și mai dramatică decât arată cuvintele, deoarece țara noastră a ajuns la o răspântie grea: populație e ruptă în bucăți, conducătorii (politicienii) sunt desprinși cu totul de interesele obștii, democrația scârțâie din încheieturi și suntem într-o criză politică (și identitară) al cărui sfârșitRead More

Cu ultimul protest masiv din București și cu replici consistente în câteva mari orașe, opoziția din stradă a actualei puteri (singura ce pare că mai contează) dă semne că și-a regăsit parte din suflul și spiritul arătate iarna trecută.

La moartea Regelui Mihai, ca printr-o minune, România s-a simțit asemenea fiului care și-a pierdut tatăl.

De un an de zile, neîncetat, sub diferite forme și fără un motiv aparent, țara noastră este supusă unei constante și profunde agresiuni. Din fericire (din câte vedem și înțelegem), nu vine din exterior, din partea prietenilor mari (UE și NATO) sau din partea neprietenilor (vecini, mai mult sau maiRead More

Nu poate exista un oraș civilizat fără presă locală liberă, nu poate exista urbe prosperă deservită de un jurnalism sărac și umil, nu poate exista „smart city” fără „smart media”, indiferent de standardele după care se fac măsurătorile sau aprecierile.

E o iluzie să credem că, într-o societate construită pe fundamentul existenței și funcționării libertăților, bunăstarea unora este posibilă și se bazează (numai și numai) pe sărăcirea altora.

Vă mărturisesc că toată săptămâna trecută am încercat/experimentat, cu patru grupe diferite de studenți la jurnalism (luând-o mereu de la capăt), să vedem dacă putem înțelege împreună (la nivel elementar, de bun simț) „revoluția fiscală” a guvernului, mai ales acea parte a ei legată de salarii și de transferarea contribuțiilorRead More

Țara-i o clădire neterminată, iar meșterul e un hoț. Guvernarea e o lucrare începută, iar arhitectul, un șnapan. Politica e o iluzie, iar partidul, clubul scamatorilor. În realitate, gândul îmi este la Meșterul Manole, la nevrednicia lui și la lipsa de încredere în propriile mituri întemeietoare.

Am criticat, cu multă consecvență și fără menajamente, PSD-ul, ca partid aflat la putere, în plin exercițiu de guvernare a țării. M-am simțit îndreptățit, mă simt încă și voi face în continuare acest lucru, pentru că acesta este rolul cel mai întemeiat și mai sănătos al presei într-o societatea democratică.