E din nou 21-22 decembrie și ne aducem aminte (sau suntem obligați sau e bine să ne aducem aminte) că, în urmă cu 33 de ani, România a trecut printr-o revoluție, o schimbare dramatică de regim și de destin. Revoluția, după definiție, e o schimbare politică violentă, tragică adesea, cuRead More

Cu intonație interogativă, enunțul acesta e pur retoric, căci acum (cel puțin) toți vrem/vor pace: și noi, „spectatorii plătitori” sau contributori net ai războiului, și Ucraina (o țară aproape distrusă), și Rusia (o țară aproape învinsă), și NATO (o alianță militară sătulă de cheltuieli) și UE (o alianță economică sătulă deRead More

Prea multă consecvență în politică înseamnă fixism, rigiditate, neadecvare, ce va duce, în cele din urmă, la eșec. Prea puțină consecvență în politică înseamnă fluiditate, flexibilitate excesivă, compromis, ce va naște neîncredere, care va duce tot la eșec.

Așa se întâmplă în lipsa educației politice elementare! Așa se întâmplă când unica lecție/ocazie/învățătură politică este propaganda! Așa se întâmplă când politica este prilejul de a da altuia ceva (puterea) și nu a lua ceva pentru tine (ce ți se cuvine)!

Suntem într-un moment (încă) de aparentă acalmie politică, urmare a instalării prelungite a noului guvern, a perioadei sărbătorilor de iarnă, de repaus general, și a vacanței parlamentare, timp în care mai mult s-a vorbit, s-a promis, s-au făcut angajamente, s-au arătat colții (de-o parte de alta), s-a încercat o poziționareRead More

Dacă va fi ca USR să eșueze/dezamăgească/devină irelevant, aceasta nu se va întâmpla, cred eu, din cauza unei greșite alegeri/poziționări ideologice.

E mai puțin obișnuit, pentru jurnaliști, să-și întrebe cititorii (telespectatorii, ascultătorii, utilizatorii) despre lucruri pe care (real, aparent sau retoric) nu le înțeleg.

Care sunt principalele idei politice ale momentului? Ce trebuie să facă acum partidele? Ce așteptări ar putea/ar trebui să aibă oamenii în aceste momente? Care este cea mai bună atitudine a presei?

Despre noul președinte Klaus Iohannis și învingătorii clari ai acestor alegeri vom avea ocazia să (tot) vorbim.

Prezidențialele din noiembrie 2019 sunt un „amestec românesc” de victorie cu înfrângere greu de separat. În partea de sus a rezultatelor, câștigătorii sunt (și) perdanți, iar învinșii sunt (și) învingători.

Cine n-a învățat „lecția Dragnea”, e condamnat s-o repete. Cui nu-i mai arde de democrație, de politică, de alegeri, să spună deschis (și să ofere, dacă poate, o alternativă).

De la europarlamentare încoace, Dacian Cioloș a început să devină, tot mai apăsat (în ultima vreme), inamicul public numărul unu pentru lumea politică românească.

Puterea actuală, cu PSD în frunte, și-a pus pe cap justiția din întreaga lume civilizată. Începând cu magistrații români, trecând la comisiile de specialitate din UE, la comisarul pentru justiție din Comisia Europeană și până la Comisia de la Veneția, neuitându-i pe americani.

Într-o vreme, cam pe când Victor Ponta era premier și Traian Băsescu președinte, se spunea despre România că este „țara procurorilor”.

Susțin cu perseverență (și pe toate căile) că România se află de multă vreme într-o stare de blocaj politic de natură să-i afecteze dezvoltarea, stabilitatea, securitatea, prestigiul și imaginea de țară membră a UE și partener NATO.