”Revoluția” fiscală a PSD readuce euro la 4,6 lei
Noul program de guvernare al PSD-ALDE nemulțumește mediul de afaceri și a readus euro spre pragul de 4,6 lei.
Noul program de guvernare al PSD-ALDE nemulțumește mediul de afaceri și a readus euro spre pragul de 4,6 lei.
Rezolvarea rapidă a crizei guvernamentale, președintele Iohannis acceptând numirea noului premier al coaliției PSD-ALDE, a redus presiunea asupra leului, care atinsese minime ale ultimilor cinci ani față de euro.
Lipsa unor programe economice clare, venite din partea administrației de la Casa Albă, și creșterea încrederii în economia zonei euro au produs o depreciere rapidă a dolarului față de euro.
Odată trecută criza guvernamentală provocată de luptele interne din PSD și acceptarea de către președintele Iohannis a ”domnului Tudose” drept noul premier al guvernului PSD-ALDE, leul a putut să preia tendința apreciativă din regiune.
Leul a reușit ieri să se aprecieze în fața principalelor valute, recuperând terenul pierdut în timpul crizei guvernamentale.
Raportul euro/leu a avut o evoluție stabilă, în ton cu ceea ce petrecea în regiune, într-o zi în care PSD a prezentat noua sa propunere de premier, după criza guvernamentală din precedentele două săptămâni, care a provocat creșterea cursului euro la maxime ale ultimelor aproape cinci ani.
Odată trecută criza guvernamentală provocată de luptele interne din PSD, leul a revenit rapid către valorile înregistrate înainte de jumătatea lunii.
Odată cu votarea în Parlament a moțiunii de cenzură PSD contra PSD și căderea guvernului Grindeanu, leul a înregistrat aprecieri față de principalele valute.
Victoria PSD din decembrie nu a fost una de foarte bun augur pentru leu. De la defuncta OUG 13, la retragerea sprijinului politic al cabinetului Grindeanu, moneda națională a devenit una dintre perdantele regiunii.
Așa cum era de așteptat, criza politică declanşată de Liviu Dragnea & Co, prin retragerea sprijinului acordat premierului Grindeanu care, la rândul său, a refuzat să își prezinte demisia solicitată, a avut ca efect deprecierea consistentă a leului.
Starea de tensiune existentă între Palatul Victoria și sediul din Kiseleff al PSD pune o și mai mare presiune asupra leului, care menține pe o pantă descendentă comparativ cu euro.
Posibila cădere a guvernului Grindeanu, în urma înmulțirii criticilor venite din partea conducerii PSD, a provocat deprecierea leului, în contrast cu evoluția celorlalte monede din regiune care se întăreau.
Leul a avut în intervalul 5 – 9 iunie o evoluție mai calmă decât în săptămânile precedente, volatilitatea față de euro fiind una redusă.
Incertitudinilor existente pe pieţele financiare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, cât și întâlnirea conducerii BCE sau alegerile parlamentare din Marea Britanie, au produs o creștere a aversiunii faţă de risc, implicit deprecierea monedelor emergente, cum este leul.
Cu pași mici, dar hotărâți, cursul euro se apropie de pragul 4,6 lei, semn că ar putea atinge un nou maxim istoric.