Post Tagged with: "valuta"

Leul a ales aprecierea | ANALIZĂ

Leul a ales aprecierea | ANALIZĂ

Economie 11/12/2016 at 14:31

De obicei, apropierea alegerilor locale, parlamentare sau prezidențiale a avut efecte depreciative asupra leului. Anul acesta, însă, moneda națională a avut o evoluție calmă, rezistând chiar și presiunilor care s-au făcut simțite pe piețele internaționale, semn că fundamentele economice satisfac investitorii.

​Leul încearcă să treacă sub pragul de 4,50

​Leul încearcă să treacă sub pragul de 4,50

Economie 07/12/2016 at 21:34

Moneda națională a rezistat cu succes la valul de aversiune față de risc care s-a manifestat pe piețele din regiune, după anunțul rezultatelor referendumului din Italia care a adus demisia premierului Metteo Renzi. Și chiar dacă duminică vor avea loc alegeri parlamentare, se pare că investitorii nu se așteaptă laRead More

​Leul este susținut de datele economice

​Leul este susținut de datele economice

Economie 06/12/2016 at 19:05

Evoluția pozitivă a economiei românești, PIB-ul pe primele nouă luni având o creștere de 4,9%, cât și vânzările de valută comerciale au protejat leul de fluctuațiile care au afectat alte monede din regiune.

​Euro a scăzut la minimul ultimelor trei săptămâni

​Euro a scăzut la minimul ultimelor trei săptămâni

Economie 05/12/2016 at 23:01

În ciuda faptului că italienii au răspuns cu NU la referendumul privind reforma constituțională, care l-a pus pe premierul Matteo Renzi în situația de a-și anunța demisia, ceea ce va conduce la organizarea de alegeri parlamentare în Peninsulă, leul a avut o evoluție apreciativă față de principalele valute, în ușorRead More

​Dolarul s-a urcat în acceleratul de 4,30

Economie 29/11/2016 at 21:20

Speranţele puse de investitori în faptul că procesul de creştere şi consolidare al economiei americane început sub administraţia Obama va continua şi sub conducerea noului preşedinte Donald Trump, au împins dolarul spre noi maxime. Comparativ cu sfârșitul lui octombrie euro a crescut cu puțin peste un ban, dolarul, dopat deRead More

Scădere in linie a principalelor valute

Scădere in linie a principalelor valute

Economie 28/11/2016 at 22:35

Leul a început nouă săptămână într-un ton optimist de apreciere față de principalele valute. Cursul euro a scăzut de la 4,5147 la 4,5124 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,5080 și 4,516 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,513 – 4,516 lei. Cum această săptămânăRead More

Mișcări minime ale cursurilor

Economie 22/11/2016 at 23:38

Menținerea la cote reduse a volumelor de tranzacționare din piața valutară locală și revenirea ușoară a apetitului pentru risc pe cele internaționale au determinat mișcări minime ale cursurilor principalelor valute. Media euro a scăzut insesizabil de la 4,5110 la 4,5103 lei, într-o ședință în care culoarul de tranzacționare s-a micșoratRead More

​Principalele valute au făcut mici pași înapoi

​Principalele valute au făcut mici pași înapoi

Economie 21/11/2016 at 23:52

Leul a recuperat o parte din pierderile suferite zilele trecute în fața principalelor valute, în condițiile pe piețele internaționale au scăzut plasamentele în moneda americană. Cursul euro a scăzut de la 4,5145 la 4,5110 lei, într-o ședință care s-a deschis la 4,514 iar tranzacțiile s-au realizat între 4,509 și 4,516Read More

Dolarul atinge maximul istoric

Dolarul atinge maximul istoric

Economie 16/11/2016 at 22:45

Aprecierea rapidă a monedei americane față de cea europeană, consecință a victoriei neașteptate a lui Donald Trump la președenția SUA, lasă urme adânci și asupra monedelor de la marginea zonei euro. Creșterea interesului pentru plasamentele în dolari, investitorii mizând pe majorarea de către Rezerva Federală americană a dobânzii sale cheie,Read More

Leul a privit calm vânzoleala din SUA

Economie 09/11/2016 at 20:01

Leul a avut o evoluție calmă față de euro într-o perioadă în care atenția piețelor a fost îndreptată către alegerile prezidențiale din Statele Unite, volumele de tranzacționare locale fiind reduse. Decizia recentă a BNR de a păstra dobânda sa de politică monetară la minimul istoric de 1,75% nu a surprins,Read More

Dolarul în picaj, francul la maximul ultimelor 4 luni

Dolarul în picaj, francul la maximul ultimelor 4 luni

Economie 02/11/2016 at 19:15

Sondajele realizate în SUA înainte de alegerile prezidențiale, care îl dau drept câștigător pe Donald Trump, au creat anxietate pe piețele financiare și au crescut aversiunea față de risc.

Măsurile populiste stopează aprecierea leului

Măsurile populiste stopează aprecierea leului

Economie 01/11/2016 at 17:50

Deciziile populiste luate de politicieni înainte de alegerile parlamentare, precum majorarea salariilor din mediul public, au stopat aprecierea leului, în contrast cu evoluţia celorlalte monede din regiune.

Octombrie nu a fost de bun augur pentru leu

Octombrie nu a fost de bun augur pentru leu

Economie 31/10/2016 at 19:49

La sfârșitul lui octombrie, cursul euro a crescut cu 1,12% față de euro, cu 3,3% comparativ cu dolarul și cu 1,4% față de francul elvețian.

​Săptămâna de apreciere pentru leu

Economie 30/10/2016 at 18:19

Deciziile luate de Curtea Constituțională (CCR) privind Legea dării în plată dar și solicitarea făcută de Guvern către aceeași CCR privind constituționalitatea Legii conversiei creditelor în franci elvețieni au mulțumit sistemul bancar, ceea ce a permis leului să se aprecieze față de principalele valute. Cursul euro a scăzut de laRead More

Dolarul se pregătește să urce la 4,20 lei

Economie 26/10/2016 at 21:00

În perioada analizată cursul dolarului american a atins maximul ultimelor nouă luni arătând clar că este pregătit să urce la 4,20 lei. Creșterea are în spate tot mai apropiata majorare a dobânzilor din SUA. Cursul dolarului a urcat la jumătatea intervalului la 4,1396 lei, medie care nu a mai fost atinsăRead More