Câte cadre didactice ale ULBS s-au vaccinat anti COVID-19
Peste 77% din cadrele didactice ale Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19.
Peste 77% din cadrele didactice ale Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19.
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a deschis platforma de preînscrieri/ înscrieri la programele de licență și master pentru sesiunea Iulie 2021, aceasta reprezentând prima etapă a procesului de admitere online. Astfel, începând din 10 mai, elevii claselor a XII-a și absolvenții de liceu se pot preînscrie/ înscrie online pentru admitereaRead More
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat în ședința din data de 29.04.2021 evaluarea externă a calității academice pentru Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, acordându-i calificativul „Grad de încredere ridicat”. Acest calificativ reprezintă cel mai înalt grad de apreciere pe care îl poate obțineRead More
În urma unui proces de selecție care a durat mai bine de șase luni, prof. univ. dr. habil. Andrei Terian, prorector cercetare, inovare și internaționalizare al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a fost ales pentru a face parte din Comitetul Director al Consiliului pentru Educație Doctorală din cadrul Asociației UniversitățilorRead More
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va fi prima universitate din România care va permite plata taxelor pentru admitere din acest an într-o monedă virtuală. Criptomoneda în care se vor putea efectua plățile va fi EGLD, dezvoltată de startup-ul sibian Elrond. „Universitatea noastră a fost și va fi în continuare oRead More
Ca urmare a sodajului făcut de Tursib în rândul studenţilor cu privire la transportul local din Sibiu, compania a remarcat un interes ridicat al tinerilor în această privinţă şi a primit din partea lor multe idei şi sugestii de îmbunătăţire a activităţii. Chestionarul a fost doar un punct dintr-o colaborareRead More
Tursib şi Universitatea “Lucian Blaga” au reluat colaborarea în ceea ce priveşte eliberarea de abonamente cu reducere 50% pentru studenţii universităţii, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în vârstă de până la 26 de ani, începând cu luna martie 2021. Cardurile personalizate Tursib se emit la Agenţia din CaleaRead More
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu continuă politica de implicare în comunitatea locală, prin dezvoltarea de parteneriate cu mediul de afaceri.
Consiliul de Administrație al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a decis ca începând din semestrul II al anului universitar 2020-2021, activitățile didactice să se desfășoare după scenariul 2 reglementat de Ordinul MEC/MS nr. 5.48711494 din 3l august 2020.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a finalizat la sfârșitul anului 2020 demersurile pentru luarea în administrare a unui teren pentru construirea unui complex sportiv multifuncțional destinat activităților de învățământ, competițiilor sportive naționale și internaționale, dar și unor evenimente precum: simpozioane, manifestări științifice și sociale, concerte, festivaluri, expoziții, târguri.
67% din personalul angajat al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu dorește să se vaccineze împotriva COVID-19.
Lect. univ. dr. Ana Mocanu Suciu, de la Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu”, a încetat din viață, anunță cu regret reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții.”
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a finalizat o nouă investiție în infrastructura universitară.
Universitatea „Lucian Blaga” anunță trecerea la cele veșnice a Părintelui Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, membru titular al Academiei Române, cel mai important istoric al Bisericii Ortodoxe Române și magistrul a 52 de generații de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu.