Preţul benzinei a ajuns sub 5 lei pe litru
Tot mai multe benzinării din ţară au început să afişeze un preţ mai mic de 5 lei pentru un litru de benzină, pe fondul scăderii preţurilor la petrol pe plan mondial.
Tot mai multe benzinării din ţară au început să afişeze un preţ mai mic de 5 lei pentru un litru de benzină, pe fondul scăderii preţurilor la petrol pe plan mondial.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis un mesaj foarte puternic la adresa țării noastre o dată cu vizita Guvernului României la Bruxelles și a dat asigurări că România va face față preluării președinției Consiliului Uniunii Europene, a declarat Bogdan Trif, ministrul Turismului.
În contextul reuniunii Guvernului României cu reprezentanții Uniunii Europene la Bruxelles, ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a întâlnit și cu directorul executiv al Comisiei Europene pentru Turism (ETC), Eduardo Santander.
Analiştii imobiliari estimează că în 2019 preţurile locuinţelor vor stagna, eventual pot înregistra o uşoară creştere, urmând ca până în 2022, la nivelul marilor oraşe, acestea să ajungă la valori mai mari, cu precădere în zonele cu potenţial crescut de dezvoltare economică.
România poate asigura o preşedinţie rezonabilă a Consiliului Uniunii Europene, în pofida circumstanţelor interne dificile, a declarat preşedintele Klaus Iohannis într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei austriece Kurier.
Fiecare va trebui să facă tot ce poate ca România să prindă următorul Centenar cu fruntea sus, în condiţiile în care acum ne-am pierdut românitatea, afirmă preotul Constantin Necula.
29,8% dintre cetățenii români nu își permit să cumpere un autoturism, arată cifrele oficiale Eurostat. Media pe anul 2017 în Uniunea Europeană era de doar 7%.
În România mai mult de jumătate dintre persoane nu pot face faţă unor cheltuieli neprevăzute. O persoană din trei (33,9%) se află în această situaţie în 2017, mult peste media europeană, arată cifrele Eurostat.
România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte bugetul alocat pentru sănătate în anul 2017, conform unui raport publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
Liberalii au alcătuit un proiect de buget alternativ pentru România, a anunțat președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, care a contribuit la acest proiect cu partea legată de domeniul educației.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a participat la întrevederea Conferinței Președinților Parlamentului European cu Guvernul României, în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România, de la 1 ianuarie 2019.
Aproape o treime dintre români nu au toaletă interioară, conform datelor Eurostat.
Finlanda a propus preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în locul României, afirmă premierul finlandez, Juha Sipilä, precizând că Bucureştiul a transmis că nu este necesar acest lucru.
Speranţa de viaţă în România în rândul tinerilor este de 74 de ani, arată un studiu realizat de Eurostat pentru 2016, precizând că România se află la coada clasamentului. Ţările care se află în top sunt: Spania, Italia, Franţa, Elveţia sau Marea Britanie, unde aceştia pot ajunge până la 85Read More
România se numără printre țările UE în care familiile resimt costurile cele mai grele ale închirierii sau cumpărării unei case, arată un studiu realizat de Banca Mondială.