Programul de circulaţie al autobuzelor TURSIB în zilele de 24.12.2020 – 03.01.2021
Programul de circulaţie al autobuzelor TURSIB în perioada sărbătorilor.
Programul de circulaţie al autobuzelor TURSIB în perioada sărbătorilor.
Prima stație de autobuz smart din Sibiu se instalează pe bulevardul Coposu, lângă Teatrul Național „Radu Stanca”.
În luna decembrie Tursib organizează tradiţionala tombolă cu premii pentru toţi cei care au beneficiat de abonament la transportul în comun neîntrerupt, pe tot parcursul anului 2020.
Începând de luni 7 decembrie 2020, autobuzele 10 şi 118 îşi vor relua vechiul traseu, pe strada Podului, până în Guşteriţa.
În zilele de LUNI 30.11.2020 şi MARŢI 01.12.2020, pe toate traseele se va circula în programele de DUMINICĂ, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
În data de 31.10.2020, în intervalele orare 08:00-14:00 și 14:30-18:00, se va închide circulația între Curmătură (Pensiunea Mai) și intersecția cu DJ 106J (Călugăru), pentru desfășurarea competiției ,,Marele Premiu al Sibiului Viteză pe Traseu Montan”.
Începând de luni 19.10.2020, ora 8:30, se închide circulaţia pe str.TURDA, în zona pasajului de cale ferată, pentru lucrări la reţeaua de canalizare.
Odată cu începerea şcolii, numărul utilizatorilor transportului în comun a crescut. Tursib a suplimentat în acest context numărul de autobuze care deservesc traseele cele mai solicitate în această perioadă.
În data de vineri 02.10.2020 începând cu ora 12:00, se închide circulaţia pe str. Maramureşului, de la intersecţia cu şos. Alba Iulia şi până la intersecţia cu str. D. Cantemir, pentru lucrări la reţeaua de canalizare.
Începând din 2015, administrația publică locală a municipiului Sibiu a intrat într-un amplu proces de retehnologizare și digitalizare a serviciilor publice, dezvoltată pe trei direcții importante: aplicații mobile, comunicare online și digitalizarea interacțiunii cu sibienii. În curând, cetățenii vor avea la dispoziție un sistem integrat de hărți electronice de utilitateRead More
Noul an școlar începe în 14 septembrie, iar elevii care nu se deplasează pe jos către școală și înapoi acasă pot utiliza gratuit autobuzele Tursib.
Tursib a demarat campania de acordare a gratuităţii la transportul public pentru toţi elevii încă din luna iunie. Până în acest moment s-au înregistrat peste 2200 de cereri, pe care compania le-a procesat deja. Tursib: Ne-am dorit ca modalităţile de solicitare şi de activare a acestor abonamente să fie câtRead More
Ca urmare a lucrărilor la carosabil de pe strada Podului, începând de ieri şi până la terminarea lucrărilor, autobuzele 10 şi 118 vor întoarce la podul de peste Cibin, de pe Calea Guşteriţei.
Începând cu luna iunie 2020, toţi elevii, indiferent de domiciliu, beneficiază de gratuitate la transportul public în comun. Tursib SA doreşte să le mulţumească tuturor celor care au completat deja cererile în acest sens pe site-ul sau la agenţie. Acestora le-au fost emise carduri noi, sau le-a fost activată gratuitateaRead More
Sâmbătă, între orele 11:30 şi 20:00, se va închide circulaţia pe Bulevardul Victoriei pe porţiunea cuprinsă între intersecţiile cu str. Avrig şi cu str. Transilvaniei, pentru desfăşurarea unei etape din cadrul ,,Turului Ciclist al Sibiului 2020”.