Reparații capitale în zonele Cibin, Turnișor (blocuri), Gară și centru
Primăria Sibiu a pregătit documentațiile tehnice pentru realizarea reparațiilor capitale în noi zone din cartierele orașului.
Primăria Sibiu a pregătit documentațiile tehnice pentru realizarea reparațiilor capitale în noi zone din cartierele orașului.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este recunoscut pentru atenția pe care o acordă spectacolelor de stradă din timpul evenimentului, dedicate atât comunității locale – fără sprijinul căreia dezvoltarea festivalului ar fi fost mult mai anevoioasă -, cât și turiștilor care se vor afla în Sibiu în perioada 9Read More
Noul administrator public al municipiului Sibiu este Ioana Leca, economista care în ultimii ani a ocupat postul de director economic al Primăriei Sibiu. Leca își va începe activitatea în noua funcție peste o săptămână.
Strada Strungului a fost redată traficului modernizată.
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, vineri, 7 aprilie, începând cu ora 08.00, pe străzile Alba-Iulia, Linii, Morilor, Turismului, O.Ghibu, C. Darwin, Alpinismului, 16 Februarie, I. Neculce, Malului, Fuiorului şi Fundătura Linii din municipiulRead More
Totalul bugetului local propus pentru 2017 de Primăria Sibiu este de 712,9 milioane lei.
Din 1 martie se redeschid șantierele începute în 2016 pentru modernizarea străzilor, acestea aflându-se în conservare pe parcursul sezonului rece. De asemenea, vor începe lucrări noi de modernizare a străzilor, în baza contractelor încheiate în 2016. Comisia de Circulație a avizat deschiderea acestor șantiere, aprobând în același timp și închidereaRead More
Primarul Astrid Fodor a prezentat, astăzi, într-o conferință de presă, proiectul bugetului local pentru anul 2017. Fodor a menționat că proiectul va fi supus votului consilierilor locali într-o ședință extraordinară, pe 21 martie.
Surpriză neplăcută pentru șoferi în zona Dioda! Parcarea din spatele Băncii Carpatica a fost închisă, în această dimineață, fără ca municipalitatea sau constructorul să anunțe reînceperea șantierului.
Peste 7,5 milioane de lei au fost alocate învățământului în bugetul local al orașului Avrig, anul trecut, aceasta fiind cea mai mare sumă la capitolul Cheltuieli.
Ninsorile abundente din ultima săptămână i-au scos din sărite pe sibieni. Deși Primăria susține că s-a ocupat corespunzător de deszăpezire și că pe străzile orașului au fost împrăștiate cantități uriașe de material antiderapant, circulația rutieră a fost dată complet peste cap, mai ales pe arterele secundare.
25 de străzi au fost modernizate, anul acesta, la Sibiu, potrivit bilanțului prezentat de primarul Astrid Fodor.
În 2016, în cadrul contractului încheiat cu SC Comtram SA pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și reparaţii străzi în municipiului Sibiu s-au efectuat lucrări în valoare de 2.598.138,23 lei, potrivit primarului Astrid Fodor.
În acest an, în municipiul Sibiu au fost finalizate 25 de străzi și un giratoriu, a anunțat astăzi primarul Astrid Fodor, într-o conferință de presă. Fodor a detaliat lucrările și investițiile efectuate, precum și câteva planuri pentru 2017.
Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție pentru modernizarea a 12 străzi din cartierele Lazaret și Turnișor. Lucrările sunt finanțate din fondurile împrumutului pe care Primăria Sibiu l-a contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, anunțul fiind publicat pe site-ul Băncii.