Slujire arhierească la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, județul Sibiu, a primit duminică, 8 septembrie, binecuvântarea arhierească la hramul așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la altarul de vară de către Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat Protos. Nicon Sturza, duhovnicul mănăstirii, și alți slujitori ai Sfintelor Altare din comunitățile apropiate de acest așezământ monahal. În cuvântul de învățătură la Praznicul „Nașterii Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit aRead More