Școală online: 8 reguli esențiale pe care trebuie să le respecte copiii
Poliția Română recomandă părinților să manifeste o atenție sporită asupra conduitei în mediul online a copiilor.
Poliția Română recomandă părinților să manifeste o atenție sporită asupra conduitei în mediul online a copiilor.
Preotul Constantin Necula spune că vârstele merg cu noi toată viaţa şi copilăria nu se termină niciodată, el sfătuindu-i pe copii şi să nu se teamă să dăruiască, pentru că puterea de a dărui ne face oameni.
Unul dintre cei mai apreciați preoți creștin-ortodocși din Mitropolia Ardealului, Constantin Necula, spune că a posti înseamnă a iubi, iar cei ce nu pot posti de mâncare să refuze „să își mănânce aproapele”.
Din dorința de a fi alături de cei dragi, de a pleca într-o bine meritată vacanță sau în interes de serviciu, mii de persoane călătoresc de la Aeroportul Internațional Sibiu. În continuare, vă prezentăm un scurt ghid cu pașii pe care trebuie să-i urmați dacă treceți pragul aeroportului din SibiuRead More
Părintele Constantin Necula îi îndeamnă pe sibieni să aibă nădejde şi să privească spre Înviere, pentru că astfel s-ar scuti de „ura socială“ în care se zbat.
Comitetul de acțiune în caz de caniculă, organizat la nivelul Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu, a transmis autorităților locale Planul de măsuri pentru protejarea stării de sănătate a populației și atenuarea efectelor provocate de temperaturile ridicate.