Școala continuă online, după vacanța de iarnă. Când vor reveni elevii în bănci?
Cursurile fizice rămân suspendate până la data de 7 februarie.
Cursurile fizice rămân suspendate până la data de 7 februarie.
Prin proiectul ”Îmbunătățirea calității vieții populației în satele aparținătoare orașului Săliște prin proiecte integrate”, în Mărginimea Sibiului se atrag fonduri europene nerambursabile în vederea finanțării unor obiective ce se regăsesc menționate în cadrul Strategiei Locale de Dezvoltare, unde sunt prevăzute investiții în sistemul educațional, în infrastructura cultural-recreativă și pentru îmbunătățireaRead More
Aproximativ 400.000 de elevi din 3 milioane nu au avut acces la internet sau la școala online, a precizat subsecretarul de stat în Ministerul Educației, Jean Badea.
Primăria Sibiu începe extinderea școlii I.L. Caragiale.
Școala online se prelungește în toată țara până în data de 23 decembrie, adică până la vacanța de iarnă, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptate luni, 7 decembrie. Potrivit Digi24, decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Educației, adresată CNSU luni, 7 decembrie 2020, șiRead More
„Primul an de guvernare PNL este, poate, cel mai dinamic an pe care l-a avut România până acum” spune Raluca Turcan. Vicepremierul afirmă că guvernul PNL a reușit, după cum a promis, să corecteze măsurile impuse de PSD care au pus în pericol domenii întregi de activitate, instituțiile democratice șiRead More
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.
„200 de medici specializați în ATI, radiologie, pneumologie, epidemiologie și boli infecțioase vor fi pregătiți și distribuiți în spitalele COVID în care este nevoie de personal, inclusiv în Sibiu”, spune vicepremierul Raluca Turcan.
Organizată de către Comisia Europeană în parteneriat cu Apă Canal Sibiu SA, ediția din acest an a ”Săptămânii Verzi” a fost găzduită de Școala Generală din Ocna Sibiului. Derulată sub sloganul ”Natură și Biodiversitate”, acțiunea și-a propus să identifice modalitățile de reducere a impactului negativ pe care activitățile economice îlRead More
Ședința Grupului de lucru pentru siguranța în școli și prevenirea absenteismului și a abandonului școlar s-a desfășurat azi. A fost prezentat Planul Teritorial Comun de Acțiune la nivelul județului Sibiu pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zoneleRead More
Ministerul Sănătăţii a publicat, azi, indicenţa cumulată a îmbolnăvirilor în ultimele 14 zile, majoritatea localităţilor fiind în scenariul verde, care implică prezenţa fizică a elevilor la cursuri.
În data de 3 septembrie a avut loc, la Prefectura Sibiu, o nouă ședință a Grupului de lucru pentru redeschiderea școlilor în siguranță la nivelul județului Sibiu, în vederea analizării situației unităților de învățământ la nivelul județului Sibiu cu privire la începerea școlilor. Reprezentanții DSP au prezentat situația epidemiologică laRead More
Pentru a răspunde tuturor frământărilor părinților, elevilor, dar mai ales dascălilor legate de începerea cursurilor noului an școlar și bunei funcționări a acestuia, Ministerul Educației și Cercetării a publicat câteva ghiduri dedicate învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal, profesional și tehnic, precum și celui special și vocațional.