Post Tagged with: "salarii"

Raluca Turcan

Turcan despre majorarea salariilor primarilor: Era absolut firesc ca PNL să sprijine o astfel de măsură

Politică 25/04/2017 at 14:02

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, azi, că este firesc ca liberalii să susțină o salarizare decentă a primarilor.

Parlamentul, în fierbere zilele acestea. Două legi vitale pentru salarii şi justiţie, în linie dreaptă

Parlamentul, în fierbere zilele acestea. Două legi vitale pentru salarii şi justiţie, în linie dreaptă

Politică 18/04/2017 at 19:55

Depunerea Legii salarizării, reluarea dezbaterilor pe modificările la legile Justiţiei, înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009 şi audierea lui Dan Andronic de către Comisia SRI reprezintă temele ce urmează să fie abordate în Parlament imediat după sărbătorile pascale.

Raluca TURCAN, președintele PNL Sibiu

Raluca Turcan: Legea privind recuperarea salarială a profesorilor a fost susţinută şi promovată de PNL

Politică 18/11/2016 at 07:37

Vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a declarat că PSD a blocat în ultimii trei ani mai multe iniţiative ale liberalilor privind creşterea calităţii în sistemul educaţional. Ea a afirmat că legea privind recuperarea salariilor profesorilor care nu au dat statul în judecată sau care au primit o decizie nefavorabilă laRead More

PNL propune o creștere de 30-40 % a salariilor în patru ani

PNL propune o creștere de 30-40 % a salariilor în patru ani

Politică 15/11/2016 at 09:26

Liberalii propun o creștere de 30-40 % a salariilor în patru ani, perioadă în care se va ajunge la o creștere a salariului mediu de 4.238 de lei, susține vicepreședintele PNL, Raluca Turcan.

Raluca TURCAN, copreședinte PNL Sibiu

Turcan: PSD nu a votat pentru profesori şi medici, ci doar pentru a-şi securiza un fotoliu în Parlament

Politică 09/11/2016 at 12:34

Deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), îi acuză pe social-democraţi că nu au votat majorările salariale pentru profesori şi medici, ci doar cu scop electoral.

Sibienii câştigă cele mai mari salarii din Regiunea Centru: 2.135 de lei net este media din judeţul nostru

Sibienii câştigă cele mai mari salarii din Regiunea Centru: 2.135 de lei net este media din judeţul nostru

Economie 06/11/2016 at 13:34

Câştigul salarial mediu net lunar în Regiunea Centru a fost în luna august de 1.885 de lei, cel mai mult câştigând locuitorii din judeţul Sibiu, respectiv 2.135 de lei, şi cel mai puţin cei din Harghita, respectiv 1.523 de lei.

Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan: Nu s-a construit niciun spital în 27 de ani; de aici trebuie început

Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan: Nu s-a construit niciun spital în 27 de ani; de aici trebuie început

Politică 02/11/2016 at 07:41

Vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, crede că este necesară reformarea totală a sistemului sanitar, fiind nevoie în special de construcţia de spitale.

Bătălie politică pentru creșterea salariilor din Sănătate

Bătălie politică pentru creșterea salariilor din Sănătate

Politică 01/11/2016 at 20:42

Creșterile salariale și tăierile de taxe decise de Parlament în ultimele luni însumează 9 miliarde de lei, adică 1% din Produsul Intern Brut al României, potrivit Guvernului. Premierul spune că aceste aşa-numitele „pomeni electorale” pun în pericol deficitul ţării, iar impactul ar putea fi catastrofal, asemănător situației din 2012, cândRead More

Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90 la sută

Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90 la sută

Sănătate 10/10/2016 at 10:57

Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%, de la 1 octombrie, odată cu intrarea în vigoare a OUG 20/2016, plata majorată pentru aceste gărzi urmând a fi primită începând cu 15 noiembrie, precizează Ministerul Sănătății.

Salarii mai mari pentru Cindrea, Șovăială și Luca

Salarii mai mari pentru Cindrea, Șovăială și Luca

Administrație 17/12/2015 at 22:47

Cadou de sărbători în ultima ședință de anul acesta a Consiliului Judeţean Sibiu. Aleșii au aprobat, ieri, o majorare de 10 la sută la salariile preşedintelui Ioan Cindrea (PSD) şi a celor doi vicepreşedinţi, Constantin Şovăială şi Marcel Luca (ambii PNL). Astfel, începând cu data de 1 decembrie, Cindrea vaRead More

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Greva controlorilor de trafic dă peste cap Aeroportul Internațional Sibiu | UPDATE

Administrație 14/07/2015 at 14:57

Controlorii de trafic sibieni intră, miercuri, 15 iulie, în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce negocierile sindicatului național cu conducerea ROMATSA au eșuat. Mesagerul vă spune care sunt zborurile afectate de protest.

Consiliile locale şi judeţene pot decide majorarea salariilor angajaţilor, dar în limita bugetului

Consiliile locale şi judeţene pot decide majorarea salariilor angajaţilor, dar în limita bugetului

Administrație 01/07/2015 at 11:02

Salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat şi a plafonului stabilit de Ministerul de Finanţe, dar nu mai mult de 12%, a anunţat, ieri, ministrul Muncii, Rovana Plumb.