„Electra“, cu casa închisă
Spectacolul „Electra“, regizat de Mihai Măniuţiu, s-a jucat, ieri, cu casa închisă, în faţa a o mie de spectatori, la Tang Xianzu International Theatre Festival din China, potrivit unui comunicat de presă al TNRS.
Spectacolul „Electra“, regizat de Mihai Măniuţiu, s-a jucat, ieri, cu casa închisă, în faţa a o mie de spectatori, la Tang Xianzu International Theatre Festival din China, potrivit unui comunicat de presă al TNRS.
În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi celor 200 de ani de la deschiderea pentru public, Muzeul Național Brukenthal, în colaborare cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Complexul Național Muzeal ASTRA și Muzeul Bucovinei, organizează în perioada 26-28 octombrie simpozionul internațional „Imaginea Divinității în Neolitic și Eneolitic. Căi de comunicare”.
Drumul de la hârtie la ecran este lung și presărat cu obstacole neașteptate, mai ales când lucrezi cu actori de ocazie. Regizoarea Ivana Mladenovici ne vorbește despre ecranizarea sa memorabilă după romanul „Soldații. Poveste din Ferentari“.
Filmul Sibiu 825, în regia lui Dumitru Budrala, are premiera diseară, la Sala Thalia, în cadrul galei de deschidere a festivalului Astra Film, potrivit informațiilor de pe site-ul evenimentului.
Filmul „Sibiu 825“, în regia lui Dumitru Budrala, va avea premiera oficială în deschiderea ediției a 24-a a Astra Film Festival.
S-au încheiat înscrierile la casting pentru rolul Emmy, din spectacolul „Nora”, după Henrik Ibsen, în regia lui Radu-Alexandru Nica.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a început toamna cu avanpremiera spectacolului „Omul cel bun din Sîciuan”, în regia Ancăi Bradu. Tot în această lună, două noi producții își așteaptă spectatorii: „Woyzeck”, regia Alexa Visarion, și „Avioane de hârtie”, regia Eugen Gyemant.
Regizorul sibian Mircea Mureșan a devenit cetățean de onoare al județului Sibiu. Titlul a fost acordat în ședința de ieri a Consiliului Județean. „Nu am cuvinte să vă mulțumesc! Sunt sibian crescut și făcut în Sibiu și în județul Sibiu. Filmul «Ion» îl consider cel mai reușit film al meu.Read More
Germania, Italia, Austria, Malta și, mai nou, Ducatul Luxemburg au misiuni diplomatice în Sibiu. Orașul a devenit un reper important și în plan politic.
Duminică, 20 noiembrie, începând cu ora 15.00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica”, 80 de liceeni sibieni vor urmări filmul „Aferim!“, apoi vor discuta cu regizorul Radu Jude despre documentarea istorică a producției, despre arhaisme și limbaj, despre prejudecăți și robia romilor așa cum se reflectă în secolul XIX, dar șiRead More
„Oscarul nu este un obiectiv pentru mine”, a declarat regizorul Cristian Mungiu, într-un interviu acordat pentru AGERPRES. Cineastul a mărturisit că recompensa supremă pentru un absolvent al școlii de film este premiul Palme d’Or, în timp ce Oscarul este mai important pentru public. Totodată, Mungiu a afirmat că nu-și vaRead More
”Rezistență (Happening)”, una din cele mai noi producții pregătite în laboratoarele artelor spectacolului de Departamentul de Artă Teatrală (DAT), va avea premiera sâmbătă, 29 octombrie 2016, de la ora 20.00, la Studioul Cavas de la Facultatea de Litere și Arte.