PNL Sibiu și-a lansat candidații. Îndemnul lui Turcan
Vicepremierul Raluca Turcan, lider judeţean al liberalilor sibieni, i-a îndemnat pe aceştia să atragă toţi oamenii care pot să vină alături de PNL, pentru că PSD-ul „este un adversar redutabil”.
Vicepremierul Raluca Turcan, lider judeţean al liberalilor sibieni, i-a îndemnat pe aceştia să atragă toţi oamenii care pot să vină alături de PNL, pentru că PSD-ul „este un adversar redutabil”.
Invitați de președinta Consiliului Județean Sibiu – Daniela Cîmpean, vicepremierul României – Raluca Turcan și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Adrian Oros, au efectuat sâmbătă, 22 august, o vizită de lucru în județul Sibiu. În acest context, la întâlnirile pe care le-au avut cu fermierii și reprezentanții instituțiilor publiceRead More
Vicepremierul Raluca Turcan consideră că moţiunea de cenzură este „un demers de imagine pentru liderul PSD, Marcel Ciolacu”.
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că este imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii şi profesorii din România, dar vor exista în fiecare şcoală din ţară dezinfectanţi şi măşti pentru copiii din familii sărace sau care îşi uită masca acasă, şi,Read More
La invitația președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, împreună cu vicepremierul Raluca Turcan, se vor afla mâine într-o vizită de lucru în județul Sibiu.
Copiii din familii defavorizate, din învățământul de stat preșcolar, primar sau gimnazial, vor primi câte un tichet de 500 de lei pe an ca „sprijin educațional”, pentru a cumpăra rechizite și haine.
Guvernul PNL, condus de premierul Ludovic Orban, și-a asumat construcția noului spital județean, în urma vizitei desfășurate în Sibiu, săptămâna trecută. Premierul și Presedinta Consiliului Județean, impreuna cu Vicerpemierul Raluca Turcan si alți doi miniștri au semnat un acord pentru construcția unui nou spital județean, o investiție de aproximativ 500Read More
Guvernul Orban a aprobat alocarea unui miliard de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii din țară. Astfel, în semn de solidaritate pentru mediul de afaceri românesc, ce a fost grav afectat de pandemia de coronavirus, până la sfârșitul acestui an, aproximativ 100.000 de companii locale vor beneficia de pachetul deRead More
*Înaltele distincții au fost conferite Silviei Macrea și Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” prin decret, de către Excelența Sa Domnul Klaus Iohannis, Președintele României, și au fost înmânate aseară de doamna Raluca Turcan, Vicepremier în Guvernul României, în prezența doamnei Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.* Ceremonia a avut locRead More
„Reclădim România”, planul naţional de investiţii şi relansare economică, tocmai a intrat într-o nouă etapă, după ce preşedintele Klaus Iohannis a reuşit în cadrul Consiliului European obţinerea unei sume impresionante pentru România, aproape 80 miliarde euro, cea mai mare finanţare europeană primită de ţara noastră până acum”, transmite Raluca Turcan.
Termene ferme și finanțare pentru autostrăzile ce vor lega Sibiul de Pitești și Brașov, bani pentru dezvoltarea Aeroportului Sibiu, dar și numeroasele programe de investiții în sănătate, sport, educație și cultură care includ județul Sibiu apar în „Planul național de investiții și relansare economică”, lansat miercuri, în prezența președintelui KlausRead More
Peste 30.000 de sibieni din categorii dezavantajate primesc pachete de igienă personală și pachete alimentare cu produse din România.
Peste 30.000 de sibieni din categorii dezavantajate primesc pachete de igienă personală și pachete alimentare cu produse din România.
Muzeul ASTRA din Sibiu a fost decorat cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler”, categoria E – Patrimoniul Cultural Național, de către președintele Klaus Iohannis, pentru merite deosebite în peisajul cultural autohton și internațional.
Raluca Turcan anunță că Guvernul PNL a decis redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor care funcționează pe timpul verii. „Este o măsură pe care am susținut-o cu toată forța, însă este foarte important să respectăm cu strictețe regulile sanitare! Virusul încă este prezent și trebuie să-i învățăm și pe ceiRead More