Post Tagged with: "PSD"
Bogdan Trif: Proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești, demarat de PSD, trebuie continuat, în mod obligatoriu!
PNL trebuie să revină cu picioarele pe pământ, să uite de agenda proprie și să pună în prim-plan interesele cetățenilor, susține Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.
Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: Guvernarea PNL e un dezastru – euro a scăpat de sub control ajungând la un maxim istoric negativ
Prețurile la alimente și la combustibili au ”explodat”, iar investițiile și creșterile de salarii și alocații pentru copii sunt zero, acuză Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.
Anticipatele și buna guvernare – obiectivele prioritare ale PNL, potrivit vicepremierului Raluca Turcan | VIDEO
PNL are două obiective prioritare: alegerile anticipate și buna guvernare, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, astăzi, într-o conferință de presă.
OPINIE | Cine este PSD
PSD Sibiu a cerut „Vă vedem din Sibiu“ să iasă în stradă împotriva celor 25 de ordonanțe de urgență trecute noaptea de guvernul Orban. Așa cum am spus deseori, „Vă vedem din Sibiu“ găsește inacceptabil abuzul de OUG – și chiar este pentru scoaterea OUG din Constituție. Se pot găsiRead More
Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: Dovada că PNL minte! Au spus NU creșterii alocațiilor și pensiilor!
Dublarea alocațiilor pentru copii și creșterea pensiilor lipsesc cu desăvârșire din programul guvernului Orban II, deși există două legi care garantează aceste majorări, a declarat Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.
Nicolae Neagu: Avem buget, avem capacitate administrativă legală și determinarea de a guverna în limitele legilor existente pentru binele României și al românilor până la alegerile anticipate!
Deputatul liberal de Sibiu Nicolae Neagu a declarat că PNL are buget, capacitate administrativă legală și determinarea de a guverna.
Raluca Turcan: România este în continuare bine guvernată
Votul din Parlament nu a fost împotriva activității Guvernului Orban, ci împotriva alegerii primarilor în două tururi, susține vicepremierul Raluca Turcan.
Nicolae Neagu: PNL nu va abandona bătălia pentru reformă
Demiterea guvernului liberal al premierului Ludovic Orban, prin 261 de voturi pentru moțiunea de cenzură, deschide calea alegerilor anticipate, a declarat deputatul sibian Nicolae Neagu.
Județul Sibiu are buget pe 2020. Fără votul PSD
Consiliul Județean Sibiu a aprobat bugetul pentru anul 2020. Suma ce va fi cheltuită în acest an se ridică la 517,5 milioane de lei, din care două treimi pentru dezvoltare și o treime pentru funcționare. Veniturile totale ale județului sunt de 461 milioane lei, diferența urmând să fie acoperită dinRead More
SCRISOAREA CITITORULUI | Mai mult decât trist! Rușinos!
Cât de mândră eram (și mai sunt, dintr-un anume punct de vedere) de orașul meu și locuitorii Sibiului, care apreciază mai ales în ultimii ani binele, mulți din aceștia depășind anumite prejudecăți și erori care-i ținuseră zeci de ani într-o ceață densă, într-o anume stare de subcultură, având o înverșunareRead More
La Rășinari a început campania electorală. Faza pe școală!
PSD intenționează să îi facă plângere penală primarului liberal al comunei Rășinari, pe care îl acuză că îi umilește și îi expune pericolelor pe copiii din satul Prislop, ba chiar că le pune viețile în pericol. În replică, primarul Bucur Bogdan susține că situația copiilor nevoiți să meargă la școalăRead More
Bogdan Trif: PSD va elimina pensiile speciale! PSD face, în timp ce PNL şi USR tac şi evită subiectul!
Partidul Social Democrat a iniţiat procedura de convocare a Parlamentului pentru votarea legii de eliminare a pensiilor speciale.























