Sibiul, al treilea oraș pe harta desfășurării conferințelor inspiraționale SuperTeach dedicate profesorilor
200 de profesori din toată țara sunt asteptați la Sibiu sâmbătă, 28 aprilie, la cea de-a treia ediție a conferinței SuperTeach.
200 de profesori din toată țara sunt asteptați la Sibiu sâmbătă, 28 aprilie, la cea de-a treia ediție a conferinței SuperTeach.
Proiectul Digitaliada al Fundației Orange este prezent în mai bine de jumătate din județele României, în 30 de școli de la sat. 3.400 de elevi din mediul rural învață Matematică și TIC în laboratoarele dotate cu 826 tablete, 31 de laptopuri, 28 de videoproiectoare și ecrane de proiecție.
La Sibiu, s-a încheiat, ieri, prima activitate din acest an a proiectului „Etică Organizațională și Integritate în MAI”.
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” va desfăşura, în zilele de 19 şi 23 aprilie, în intervalul orar 10.00 – 13.00, proiectul „Armata – o şcoală altfel”.
Prin programul Start-Up Urban, în județul Sibiu vor fi create încă nouă firme noi, cu fonduri europene.
În perioada 2017-2019, Inspectoratul Școlar din Catalonia, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și alte instituții de educație similare din Italia, Anglia, Belgia și Spania, implementează un proiect cu titlul „Supporting Opportunity in Schools: Promoting Educational Equity (Sprijinirea oportunităților în școli: Promovarea echității în educație)”Read More
Artistul Dan Perjovschi și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu celebrează Centenarul României moderne și sfertul de secol FITS printr-o instalație artistică cu magneți, un proiect la care și sibienii sunt invitați să participe.
Standardele de cost pentru construcţia de autostrăzi în zonele de şes, deal şi munte, dar şi pentru drumuri naţionale noi sau pentru poduri, viaducte şi tunele rutiere, vor creşte în medie cu 12,5% faţă de actualele costuri, potrivit unui proiect normativ iniţiat de Ministerul Transporturilor.
Prezentă, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, premierul Viorica Dăncilă a prezentat stadiul proiectului autostrăzii Sibiu – Piteşti.
Proiectul Erasmus+ KA2 „Green Jobs for Our Planet Earth“ continuă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“.
Sibienii cu inițiativă își pot deschide propria afacere cu bani europeni. Nu vor trebui să investească banii proprii, însă trebuie să mențină în viață firma cel puțin un an de zile.
Asociația PAȘI Sibiu, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, organizează un concurs de machete intitulat „Orașul viitorului/Future City“.
Ministerul Finanţelor a publicat pe site-ul propriu un amplu proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică regimul unor impozite pe venit şi contribuţii de asigurări, stabilind, totodată, un regim nou pentru mai multe declaraţii, unite într-o „declaraţie unică”.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește conferința internațională finală „Învățare prin Joc și Explorare”, care face parte din proiectul pilot de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretele de promulgare a trei legi, între care cea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, scrie Agerpres.