Șelimbărul ia fața Sibiului la urbanism
Primăria Șelimbăr le impune constructorilor să asigure câte două locuri de parcare pentru fiecare apartament nou construit.
Primăria Șelimbăr le impune constructorilor să asigure câte două locuri de parcare pentru fiecare apartament nou construit.
În urma unei inițiative a primarului Marius Grecu, cetățenii din Șelimbăr au fost invitați pe pagina de Facebook a localității să aleagă una din cele patru variante de stemă ale comunei propuse de specialiștii în heraldică.
O investiție de peste 5 milioane de lei se derulează, în aceste zile, în comuna Șelimbăr.
Una din cele mai importante străzi din comuna Șelimbăr, strada Pictor Brana, va fi reabilitată completă, după ce s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor.
Consilierii locali din Șelimbăr au votat, la ultima ședință, la propunerea primarului Marius Grecu, scoaterea la licitație a închirierii ștrandului ”Piscina Vestala” din Veștem.
Administrația locală a reluat procedura de achiziție prin SEAP a unui sistem de supraveghere video în întreaga comună Șelimbăr, investiție ce ajunge în prima faza la 443 mii lei (valoare estimată), urmând ca în funcție de necesitățile identificate ulterior acest sistem să poată fi îmbunătățit.
Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sibiu anunță că a demarat procedurile pentru reabilitarea amenajării piscicole Șopa.
Aleșii locali au votat înființarea Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor pentru cei peste 10.000 de locuitori ai comunei Șelimbăr.
În urma parteneriatului dintre administrația locală, prin Serviciul Public de Asistență Socială, Autoritate tutelară și Stare civilă din cadrul Primăriei Șelimbăr, și Ministerul Sănătății, aproape 1.500 de locuitori ai comunei Șelimbăr au beneficiat de instruiri cu privire la planificarea familială, un stil de viață sănătos, activități medicale curative la domiciliuRead More
În cursul semestrului II al anului 2017, au fost înregistrate la nivelul Primăriei Șelimbăr, în total, 91 de petiții. Dintre acestea, 53 au fost primite de la persoane fizice, trei au fost primite de la instituții publice. 32 de petiții au fost transmise prin e-mail, iar două prin fax.
Primăria Șelimbăr și-a propus ca în acest an să construiască și să reabiliteze cinci noi legături cu municipiul Sibiu.
Reabilitarea străzilor, trei grădinițe, un ștrand și teren de sport sunt principalele obiective pe care Primăria și Consiliul Local Șelimbăr le au în vedere în acest an.
Taxele și impozitele vor rămâne la fel ca anul precedent, anunță primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, deși comuna Șelimbăr va pierde 4,16 milioane de lei în urma noii structuri bugetare.
Primăria Șelimbăr organizează pentru șelimbăreni și sibieni deopotrivă un Târg de Crăciun, dar și un patinoar la care intrarea este liberă. Iuliana Beregoi, Andra Gogan, Alina Eremia și Feli concertează în cadrul Târgului de Crăciun. Pe scena târgului va avea loc și un concert de colinde.
Biserica evanghelică din centrul comunei Șelimbăr va găzdui mâine, 17 decembrie, începând cu ora 17.00, un concert de Crăciun.