Primăria Sibiu organizează o procedură de achiziție pentru modernizarea străzii Podului
Primăria municipiului Sibiu organizează în această perioadă o procedură de achiziție pentru contractarea de lucrări de modernizare a străzii Podului.
Primăria municipiului Sibiu organizează în această perioadă o procedură de achiziție pentru contractarea de lucrări de modernizare a străzii Podului.
Primăria Sibiu a contractat în această săptămână lucrările de reparații la zidul cetății situat pe bulevardul Corneliu Coposu (inclusiv stâlpii porții de pe strada Gheorghe Lazăr și Bastionul Haller), precum și reparații la turnurile Archebuzierilor, Olarilor și Dulgherilor de pe strada Cetății.
O delegație din Sibiu, condusă de primarul Astrid Fodor, s-a aflat în perioada 12-17 septembrie în orașul Durham, din Carolina de Nord (SUA), pentru a semna înțelegerea de cooperare și înfrățire.
La Bazna a fost amenajat un punct de lectură pentru localnici și turiști.
Lansarea catalogului „Civilizația Mărginimii”, din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural – va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 10.00, la Complexul Turistic „Montana Garden” din Rășinari.
Fostul primar al oraşului Sălişte, Teodor Dumitru Banciu, a părăsit PNL și s-a înscris în ALDE Sibiu.
Primăria Sibiu a obținut finanțare din fonduri europene pentru o nouă investiție în educație: extinderea școlii I.L. Caragiale, unde învață peste 500 de elevi.
Primarul Astrid Fodor a primit săptămâna aceasta vizita a doi diplomați străini.
Consiliul Local Sibiu a aprobat în ședința ordinară de ieri un proiect de hotărâre prin care s-a stabilit coridorul de expropieri necesare pentru lărgirea drumului care urmează să fie realizat pentru a face legătura între cartierele Valea Aurie, Ștrand și Turnișor, peste zona numită Câmpșor, între străzile Dimitrie Cantemir șiRead More
Atenție, se filmează! Peste 120 de camere video de supraveghere, dar și alte echipamente capabile să numere, să recunoască și să analizeze persoane sau vehicule au împânzit centrul, intrările în oraș și zonele cele mai aglomerate. Sunt noii „ochi“ ai Sibiului.
Consilierul local Adrian Bibu a inițiat o petiție pentru îmbunătăţirea infrastructurii sportive în Sibiu.
Astrid Fodor rămâne primar al municipiului Sibiu, după ce Tribunalul a decis astăzi să anuleze ordinul fostului prefect, care a suspendat-o din funcţie în luna iulie.
Teodor Birț, cel de numele căruia se leagă direct înființarea AFC Hermannstadt și care a condus clubul sibian din 2015 încoace, a susținut, ieri, o conferință de presă în care a lămurit evenimentele care au avut loc în ultimele săptămâni la nivelul staff-ului administrativ.
Un număr de 12 unități de învățământ au fost dotate cu jocuri Playform, un tip de joc pentru exterior educativ și distractiv, conceput pentru a stimula imaginația și creativitatea copiilor.