„Asociația Vatra Satului Săcădate premiază performanța!” pentru al treilea an consecutiv
Într-un cadru frumos și emoționant, membrii asociației au acordat diplome și premii tinerilor din comunitate pentru reușita lor la liceu și la facultate.
Într-un cadru frumos și emoționant, membrii asociației au acordat diplome și premii tinerilor din comunitate pentru reușita lor la liceu și la facultate.
Artiști fotografi din întreaga lume au participat la unul dintre cele mai importante evenimente culturale tradiţionale ale Sibiului: Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, ediția a 20-a. Câștigătorii acestei ediții au fost desemnați după 3 zile de dezbateri aprinse.
Începutul de toamnă a adus premii pentru 15 abonați ai Apă Canal Sibiu SA, care și-au achitat la zi facturile.
Cea de-a 53-a ediție a Târgului Olarilor, organizat anual la Sibiu, a reunit peste o sută de olari și familii de olari din diferite colțuri ale țării, precum și din Ungaria și Republica Moldova.
Cea de a 13-a ediție TIFF Sibiu se va desfășura în perioada 27 – 30 iunie și va aduce iubitorilor de film românesc un program încărcat de proiecții autohtone apreciate în festivalurile internaționale. Nouă producții românești, o parte din ele nelansate în cinema, vor sosi la Sibiu alături de autorii și protagoniștii lor.
Studenții Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au obținut premii importante în cadrul Colocviului Național Universitar de Literatură Română Contemporană, organizat de Universitatea Transilvania din Brașov (ediția a XVI-a).
Tursib sărbătorește 1 Iunie ȋmpreună cu copiii din Sibiu și cu toţi cei care se mai simt copii, chiar dacă vȃrsta din buletin spune altceva. Iată câteva motive pentru care merită să folosiți transportul în comun!
Sâmbătă, 18 mai, la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu s-a desfășurat, on-line, faza națională a concursului ”Terra – mica olimpiadă de geografie” pentru clasele V – VII.
Patru nominalizări pentru Gala Premiilor UNITER 2019 și tot atâtea premii a obținut Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. „Povestea prințesei deocheate” a primit premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2018, în România.
Compania Top Casa, un brand orădean fanion în domeniul de amenajări interioare, lansează Sketch to Reality Awards.
Rezultate deosebite ale elevilor sibieni la faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru minorități.
Compania Continental i-a provocat pe studenții din întreaga țară să găsească soluții la diferite teme din industria automotive în cadrul ediției a XII-a a Continental Technical Competition.