Închideri de trafic și parcări pentru evenimentele din oraș
Comisia de Circulație întrunită în ședință ieri a aprobat o serie de restricții în trafic pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentelor din oraș.
Comisia de Circulație întrunită în ședință ieri a aprobat o serie de restricții în trafic pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentelor din oraș.
Ghișeele serviciilor Permise și Pașapoarte vor fi deschise în 16 și 17 august, deși aceste zile au fost stabilite, prin Hotărâre de Guvern, ca zile libere pentru personalul bugetar. Activitatea cu publicul se va desfășura conform programului normal.
Oameni care au muncit peste 40 de ani îşi trăiesc bătrâneţile cu pensii care abia ajung pentru medicamente. Sunt însă şi privilegiaţi ai sistemului care se lăfăie pe banii statului.
Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, va participa, miercuri, 9 august 2017, de la ora 10,00, la ședința ordinară a Comisiei de Dialog Social Sibiu, informează Instituția Prefectului județului Sibiu.
Sibienii care s-au programat online pentru obținerea plăcilor cu numere de înmatriculare provizorii pentru autovehicule (“numere roșii”) le pot obține mai devreme.
Pentru optimizarea activităţii la ghişeele de Înmatriculări Auto, începând de azi, cetăţenii se pot programa şi online.
Cei șase deputați și trei senatori aleși în urma scrutinului de duminică, 11 decembrie, au primit certificatele de parlamentar, astăzi, la sediul Instituției Prefectului.
Instituţia Prefectului Sibiu anunţă că săptămâna viitoare se va face plata indemnizaţiilor personalului implicat în organizarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din data de 11 decembrie 2016.
Întrunită astăzi, 14 octombrie, Comisia de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din municipiul Sibiu a emis un aviz favorabil pentru desfășurarea unui miting de protest față de modul defectuos în care a fost gestionată situația ursului rătăcit în spațiul urban, informează Mirela Gligore, șefa Serviciului Presă şi Comunicare dinRead More
Instituţia Prefectului a publicat pe portalul SEAP e-licitatie.ro procedura de achiziţie publică pentru tipărirea buletinelor de vot necesare organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie, în județul Sibiu.
Ședinţa de instruire a primarilor şi secretarilor unităţilor administrative teritoriale pentru buna desfăşurare a alegerilor parlamentare din 11 decembrie a avut loc marţi, 4 octombrie, la Prefectura Sibiu. Conducerea Prefecturii Sibiu şi reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente Sibiu au prezentat, în cadrul şedinţei, actele normative ce stabilesc cadrul juridic necesar pentruRead More
Persoanele nevăzătoare care au în sprijin câini-ghid se plâng de faptul că prietenii lor patrupezi c are îi ajută zi de zi nu ai acces liber şi gratut în locurile publice şi în ijloacele de transport în comun, desi legea stipulează clar acest lucru. Prefectul Sibiului a făcut apel cătreRead More
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), în colaborare cu Instituția Prefectului județului Sibiu, a organizat, ieri, reuniunea regională cu tema „Sprijin pentru autoritățile contractante în aplicarea noii legislații în domeniul achizițiilor publice”.
Prefectura Sibiu a făcut primii pași în organizarea alegerilor parlamentare din luna decembrie.