Nu se mai potolesc. Au dat etilotestul peste cap
Polițiștii au prins, de ieri până azi, trei șoferi care au dat etilotestul peste cap.
Polițiștii au prins, de ieri până azi, trei șoferi care au dat etilotestul peste cap.
Poliţiştii din Alba fac 6 percheziţii în Sibiu la persoane bănuite de furtul unui autoturism. În luna august a anului 2020 ar fi sustras, din Alba Iulia, un autoturism în valoare de 20.000 de euro. Trei persoane vor fi conduse la audieri. Percheziţiile au loc la domiciliile unor persoane bănuiteRead More
În ultimele 24 de ore, plițiștii sibieni au depistat trei șoferi care conduceau autovehicule pe drumurile publice aflându-se sub influența alcoolului.
Accident azi în municipiul Sibiul, pe strada Ștefan cel Mare. Șoferul unui autoturism condus dinspre Agnita a virat fără să dea prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un sibian de 19 ani. Tânărul a primit îngrijiri medicale, era conștient șiRead More
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 24 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Un bărbat de 68 de ani, domiciliat in Poplaca, a pierdut azi controlul asupra mașinii și a ieșit de pe șosea. Mașina mergea spre municipiul Sibiu, iar în afara localității Poplaca a ieșit în afara părții carosabile. ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD și a acordatRead More
Ieri în jurul orei 04,30, pe DJ 106J, în timp ce conducea un autoturism dinspre Orlat spre Gura Râului, un sibian, în vârstă de 30 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, a acroșat un cap de pod, după care s-a răsturnat în afara părțiiRead More
Polițiștii au depistat sâmbătă pe strada Principală din Buzd o localnică în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, autoturismul condus era neînmatriculat. Pe numele femeii s-a deschis un dosar de cercetare penală privindRead More
Polițiștii au depistat vineri, în Șura Mică, un localnic în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deține acest drept. De asemenea, în urma verificărilor efectuate cu privire la autoturismul condus, s-a constatat că acesta este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoRead More
Coliziune între un autoturism și un camion pe DN 14, între Slimnic și Ruși, azi dimineață. Autoturismul și camionul erau conduse din direcții opuse. Șoferul autoturismului a suferit răni și a fost transportat la spital. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în careRead More
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unicRead More
Saj Sibiu anunță că a trimis un echipaj la un accident rutier produs în Bârghiș, unde un autoturism a căzut în albia unui pârâu. „Sunt trei victime. Doi bărbați de 39 respectiv 65 ani și un copil de 10 ani. Victimele au suferit excoriații și contuzii”, spune SAJ. Pentru căRead More
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din București, a pierdut, ieri seară, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Cibinului din municipiul Sibiu, controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se pe malul Cibinului. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație deRead More
Primele date stabilite de polițiști despre accidentul de azi din Avrig arată că șoferul autoturismului a pătruns în drumul național de pe un drum secundar și a intrat în coliziune cu microbuzul condus spre Brașov.
Polițiștii rutieri au oprit ieri seară în municipiul Sibiu un vehicul condus pe Bulevardul Corneliu Coposu de către un sibian în vârstă de 44 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior însoțit la o unitateRead More