Restricții de circulație pentru Turul Ciclist al Sibiului
În cadrul competiției sportive „Turul Ciclist al Sibiului”, pentru buna desfășurare a etapei de astăzi, 6 iulie, au fost instituite mai multe restricții de trafic în municipiul Sibiu.
În cadrul competiției sportive „Turul Ciclist al Sibiului”, pentru buna desfășurare a etapei de astăzi, 6 iulie, au fost instituite mai multe restricții de trafic în municipiul Sibiu.
Polițiștii rutieri au ținut ore de educație rutieră în toate parcările magazinelor Kaufland din județul Sibiu, în cadrul campaniei „Alege Viața – Vacanță în Siguranță”. Atât copiilor, cât și părinților, le-au fost oferite sfaturi și recomandări pentru un plus de siguranță, în vacanța care urmează.
Mai mulţi parlamentari PNL vor să clarifice prin lege atribuţiile Poliţiei Locale de a dirija traficul, legitima şoferi şi aplica amenzi. De cealaltă parte, Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un punct de vedere opus, de a interzice total poliţiştilor locali să exercite atribuţii înRead More
Mâine, 22 aprilie, începând cu ora 13.00, peste 200 de motocicliști vor porni într-un marș în municipiul Sibiu în scopul de a deschide sezonul moto 2017, dar și pentru a semnala prezența acestora în trafic. Polițiștii rutieri sibieni se alătură acestui demers, însoțind coloana de motocicliști pe întreg traseul parcurs.
Viteza excesiva sau neadaptată condiţiilor meteo – rutiere este principala cauză de producere a accidentelor rutiere cu consecinţe grave atât la nivel național, cât și la nivelul județului Sibiu.
Registrul Auto Român a anunțat rezultatele controalelor tehnice în trafic desfășurate pe perioada anului 2016.
Un agent al Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu a fost trimis în jjudecată sub aspectul săvârşirii a multiple infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, complicitate la infracţiun ea de uz de fals şi tentativă de înşelăciune.
Având în vedere informarea meteorologică referitoare la instabilitate atmosferică accentuată, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă în perioada 12 mai, ora 18.00 – 13 mai, ora 21.00, Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să țină cont de fenomenulRead More
336 de sancţiuni contravenţionale şi 13 permise de conducere au fost ridicate ieri în cadrul acţiunii desfăşurate în vederea prevenirii victimizării pietonilor în urma accidentelor rutiere.
Polițiștii sibieni desfășoară în acest weekend acțiuni suplimentare pentru siguranța cetățeanului, prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru creșterea siguranței în trafic.
În perioada 2 – 8 noiembrie, poliţiştii sibieni desfăşoară ample acţiuni în vederea creşterii gradului de siguranţă în trafic a pietonilor. Acţiunile sunt desfăşurate atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Şapte autoturisme Volkswagen Polo le-au fost repartizate poliţiştilor sibieni pentru a fi folosite în misiunile rutiere.
611 sancţiuni contravenţionale aplicate, 91 de permise de conducere suspendate şi 16 infracţiuni la regimul rutier au fost constatate de poliţiştii rutieri în perioada 21 – 27 noiembrie. Ample acţiuni sunt desfăşurate, în această perioadă, pe raza judeţului Sibiu, în vederea reducerii accidentelor rutiere.