Drumul scurt dintre o mașină neînmatriculată și dosarul penal
Polițiștii din Orlat au prins, ieri seară, un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Jina, în timp ce conducea pe DJ 106E un autoturism neînmatriculat.
Polițiștii din Orlat au prins, ieri seară, un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Jina, în timp ce conducea pe DJ 106E un autoturism neînmatriculat.
Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, vineri, 8 mai, între orele 10.00 și 13, în localitatea Orlat din județul Sibiu.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu informează că, în perioada iulie-noiembrie 2019, în baza unui plan comun de acțiune cu Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, se desfășoară activități specifice pentru punerea în legalitate a persoanelor care dețin acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat ori nu au solicitatRead More
Întrunit în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat inventarul actualizat al punctelor critice în caz de inundații de pe cursurile de apă din județul Sibiu.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu anunță că, în anul 2019, 5.037 persoane care vor împlini vârsta de 14 ani trebuie să se prezinte, însoțite de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul legal, la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în vederea solicitării eliberării primului actRead More
Prefectul și subprefectul județului Sibiu au fost, marți, la Orlat, pentru a verifica lucrările recent finalizate de refacere a stației de captare și tratare a apei potabile și a construcțiilor aferente, afectate de inundațiile din luna iulie.
În perioada 3/15 – 13/25 septembrie 1848 a avut loc, la Blaj, cea de-a treia adunare naţională, la care ţăranii români au venit în număr de aproximativ 60.000, înarmaţi cu lănci şi furci, notează lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Nu a fost recunoscută ”uniunea” Transilvaniei cu UngariaRead More
În municipiul Sibiu, albia Cibinului va fi curățată de crengi și copaci rupți în cursul zilei de mâine.
Secretarul de stat Raed Arafat se află în continuare în județul Sibiu, pentru a coordona acțiunile de prevenire a inundațiilor și de intervenție în caz de urgență. Pericolul cel mai mare este pentru locuitorii din Ocna Sibiului. Forțele de ordine construiesc un dig.
Când vara își (re)vine în drepturi, pune-ți costumul de baie, pregătește-ți loțiunea de plajă și fii gata să strălucești la soare. Anul acesta, proprietarii de piscine și primăriile din județul Sibiu pun la dispoziție câteva sute de metri pătrați de piscine încălzite și locuri special amenajate unde sibienii și turiștiiRead More
Scriitorul Ion Agârbiceanu s-a născut la 12 septembrie 1882, la Cenade, judeţul Alba. Puțini mai știu, însă, că marele scriitor a locuit mulți ani în Sibiu și a avut, de-a lungul vieții, legături strânse cu acest oraș.
„Pe firul curentului” și „Povești cu sens – Început în carieră pentru tinerii din centrele de plasament” sunt cele două proiecte care iau startul la Maratonul Sibiului 2018 pentru integrarea în comunitate a copiilor din sistemul de protecție.
Trei persoane au fost rănite aseară, într-un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia, potrivit Poliţiei județene.
În perioada 20 – 24 aprilie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Delicte Silvice au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale de tăiere, transport şi valorificare a materialului lemnos pe raza comunelor Orlat şi Gura Râului, sub genericul „Scutul Pădurii”.
Regionalizarea a rămas în coadă de pește, dar edilii Sibiului și cei ai orașelor și comunelor din jurul său sunt hotătâți să demareze propriul proiect: Zona Metropolitană Sibiu, în fapt proiectul deceniului. Sibienii și cetățenii din localitățile care ar urma să facă parte din zona metropolitană ar trebui să aibăRead More