România a fost (și este) o țară a tuturor crizelor și neajunsurilor, o societate a schimbărilor fără efect și a tranziției fără sfârșit. Facem ce facem, nu ne iese, găsim justificări și tot așa.

Am tot mai clar impresia că în România lucrurile o iau înapoi, că pașii progresului sunt iluzorii și că trebuie să socotim bine unde suntem și încotro ne îndreptăm.

Un text scris de un avocat şi postat azi pe FB îmi dă ocazia să reiterez ceea ce susţin de mulţi ani: în România, prea mulţi copii sunt consideraţi nişte lucruri aparţinând părinţilor asupra cărora ei pot decide orice, împreună şi, de cele mai multe ori, separat, dar fără a-iRead More