Susțin cu perseverență (și pe toate căile) că România se află de multă vreme într-o stare de blocaj politic de natură să-i afecteze dezvoltarea, stabilitatea, securitatea, prestigiul și imaginea de țară membră a UE și partener NATO.
Susțin cu perseverență (și pe toate căile) că România se află de multă vreme într-o stare de blocaj politic de natură să-i afecteze dezvoltarea, stabilitatea, securitatea, prestigiul și imaginea de țară membră a UE și partener NATO.
Unul dintre fenomenele cele mai nocive, mai periculoase și mai fără de noimă, de la noi și din vremurile recente, este acceptarea și perpetuarea stării de complicitate. E mult mai grav și mult mai dăunător decât ne închipuim.
În mod numai aparent straniu, numirea Vioricăi Dăncilă ca premier al României s-a făcut (și) pentru ca să se poată spune că țara noastră este marginalizată în UE, că este considerată națiune de mâna a doua, că este tratată discreționar și nedreptățită de ceilalți.
Nimic nu e mai reconfortant decât momentele de retrospectivă. Avem Facebook, Instagram, aplicaţii peste aplicaţii, tehnologie care ne arată câte minunăţii am realizat în anul care se chinuie să-şi dea obştescul sfârşit. Ne umplem de mândrie, admirându-ne realizările şi sperând ca şi alţii să le observe.
Ne aflăm în prag de Centenar. 100 de ani de la formarea României. Centenar pentru care s-au organizat zeci de evenimente, pentru care s-au realizat statui, în care s-au băgat bani în timp ce oamenii mor prin spitalele din România, când copiii mor de frig prin școli și folosesc latrinaRead More
Într-o lume care dă tot mai mult în fierbere și căutare tulbure, îți vine să deplângi lipsa de identitate a țării tale, care se pregătește încă o dată să rămână pe dinafara istoriei din vina ei.
Te saturi, te plictisești, obosești să scrii mereu, critic, despre unul și același lucru, săptămâni, luni și ani în șir.
Un prelung, necesar și binemeritat oftat de ușurare a produs, pentru mulți dintre români, acest referendum eșuat. Cu atât a fost mai bine-primit, cu cât a venit pe neașteptate, ca o mare surpriză pentru toate părțile.
Sunt prizonierii propriei ficțiuni (politice), pe care nu mai pot s-o părăsească, pentru că nu știu unde, nu știu cum și nu prea înțeleg de ce.
Pentru o democrație (fie ea matură, emergentă sau slab funcțională), s-a depășit demult limita abuzului. În România, după cele întâmplate în ultimul an și jumătate, chiar și după cele mai de jos standarde, lucrurile ar fi trebuit demult clarificate și derapajele corectate.
Cred tot mai mult că membrii comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției și „rezultatele” muncii lor sunt un fel de „acoperire” pentru un fenomen politico-economico-juridic mai extins căruia, la modul sugestiv, îi spun „reprivatizarea României”. În cele ce urmează voi încerca să explic de ce se face asta și cumRead More
„Pentru ca ceva important să se schimbe, ceva și mai grav trebuie să se întâmple”. Nu știu de ce, românii nu au în fire schimbările firești, transformările naturale, evoluțiile normale.
Ne învârtim în jurul cozii de credem că e altfel: România prezintă toate semnalmentele unui stat eșuat, cu principalele instituții blocate, cu partide și politicieni care nu mai reprezintă pe nimeni și cu o populație cvasi-absentă din spațiul public.
Ce concluzii ar trebuie să tragă un om normal după ce a trecut de la faza constatativă a mitingului PSD la cea interpretativă?
