O mini-lecție despre bolile cu transmitere sexuală, cu dr. Corina Ispășoiu: „Tot educația este cheia!”
În România se practică o dezinformare în masă în ceea ce privește educația sexuală.
În România se practică o dezinformare în masă în ceea ce privește educația sexuală.
Preotul Constantin Necula afirmă că românii ar trebui să întâmpine anul 2019 cu nădejde şi să ştie întotdeauna că „pentru Dumnezeu avem rugăciune, iar pentru rezolvatul problemelor – telefonul”.
„Literatura nu are niciun alt sens dacă nu încearcă să explice lumea și să treacă dincolo de ea”, apreciază scriitorul sibian Radu Vancu, autorul romanului „Transparența“, într-un interviu acordat Mesagerului de Sibiu.
România poate asigura o preşedinţie rezonabilă a Consiliului Uniunii Europene, în pofida circumstanţelor interne dificile, a declarat preşedintele Klaus Iohannis într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei austriece Kurier.
Postul Crăciunului este de fapt ‘un pelerinaj cu cei trei magi ai veşniciei – credinţa, nădejdea şi dragostea’, susţine preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului. Părintele Necula este convins că „suntem în miezul unor zile teribile”, într-o „permanentă trădare de valori”, iar Marea Unire arRead More
Cu o săptămână și jumătate înaintea startului oficial al Raliului Sibiului 2018, unul dintre cei mai titrați piloți sibieni, Călin Bucur, face eforturi considerabile pentru a-și strânge bugetul necesar participării în competiție.
Directorul Aeroportului Cluj-Napoca, David Ciceo, estimează într-un interviu acordat Air Transport News o dublare a traficului aerian național în următorul deceniu – 35 de milioane de pasageri. Dintre aceștia, 7 milioane vor decola sau ateriza de la Cluj. „Este o provocare imensă pentru noi, așa că am început deja pregătirileRead More
România va avea în curând şi pentru prima dată o Lege a turismului care va da stabilitate şi predictibilitate acestui sector, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, a declarat că un eveniment de o asemenea anvergură nu poate fi făcut fără pasiune, adăugând că este „şi o formă de nebunie frumoasă”. Chiriac, care este şi director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, a vorbit şi despreRead More
Relaţiile dintre România şi Danemarca sunt foarte bune şi dispun de un potenţial palpabil de a deveni şi mai bune, a declarat ambasadorul României în Danemarca, sibianul Alexandru Grădinar, într-un interviu acordat AGERPRES.
„Wanda”, cel mai recent spectacol al lui Radu Apostol, a avut premiera în 2 februarie, la Teatrul Gong din Sibiu.
După exact un an de la ultima prezență alături de Orchestra Filarmonicii de Stat, Remus Azoiței se întoarce la Sibiu pentru a prezenta publicului unul dintre cele mai cunoscute dar și dificile concerte: ”Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op.35” de Piotr Ilici Ceaikovski.
Anul 2016 nu a fost unul cu realizări de mare amploare pentru administrația locală din orașul Avrig. Cu toate acestea, primarul Adrian David anunță investiții importante pentru anul viitor, susținute de un buget generos.
PSD Sibiu trece printr-un schimb de generații, acum, în pragul alegerilor parlamentare. În acest context, Horațiu Marin crede că implicarea tinerilor în politică trebuie să fie mult mai vizibilă decât până acum, înaintând chiar ideea unui schimb de generații real, în folosul sibienilor. Horațiu Marin pune umărul la consolidarea rezultatelorRead More
Postul Paștelui nu este altceva decât o perioadă de reafirmare a unor virtuți care păreau pierdute de poporul român, o națiune a cărei principală încercare este să se regăsească pe sine, afirmă părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului. Părinte, înainte de post ne-ați declarat, totRead More