Sebastian Băcilă a devenit un înger de zăpadă
Boala incurabilă l-a răpus în cele din urmă pe Sebastian Băcilă, tânărul din Sibiu a cărui dramă a zguduit întreaga comunitate.
Boala incurabilă l-a răpus în cele din urmă pe Sebastian Băcilă, tânărul din Sibiu a cărui dramă a zguduit întreaga comunitate.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunțat că la înmormântarea Regelui Mihai va participa prinţul Charles, dar şi un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.
Ne pregătim să ne luăm rămas bun de la ultimul monarh al României. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi transportat de la București la Curtea de Argeș cu Trenul Regal. Ultimele detalii ale programului din ziua înmormântării au fost puse la punct.
Corpul neînsufleţit al Stelei Popescu va fi depus vineri, la ora 11.00, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase, sâmbătă actriţa va fi depusă la Capela Mănăstirii Cernica, iar duminică va avea loc înmormântarea, potrivit reprezentanţilor Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.
Fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu, Constantin Morar, a decedat în noaptea de luni spre marți, conform anunțului făcut de fiica acestuia pe o rețea de socializare. Omul de afaceri a fost răpus de o boală incurabilă, la vârsta de 66 de ani. Conform apropiaților, trupul său va fi depusRead More
Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Ion Besoiu a fost depus vineri în foaierul Sălii „Liviu Ciulei” de la Teatrul Bulandra.
Sute de oameni întristați, dar aplaudând, flori, muzica sa ce s-a auzit în surdină în cimitirul evanghelic din Agnita și mesajele a zeci de admiratori l-au condus astăzi pe ultimul drum pe actorul Ioan Gyuri Pascu, relatează AGERPRES. Însoțit de aplauze atunci când nu s-a auzit rugăciunea celor patru preoți ortodocși,Read More
„Turneul“ vieții lui Ioan Gyuri Pascu a început la Agnita, pe 31 august 1961, și se încheie astăzi, tot aici, însă printre lacrimi. Cel mai modest „superstar“ al zilelor noastre nu a uitat niciodată începuturile sale. A iubit muzica. A iubit viața. A iubit… Cu o pasiune care l-a mistuitRead More
Ioan Gyuri Pascu își va găsi odihna în eternitate în orașul său natal.