ATENȚIE, DRUM ÎNCHIS!
Un drum județean va fi închis joi pentru antrenamentele piloților din cadrul Clubului Sportiv Sibiu Racing Team.
Un drum județean va fi închis joi pentru antrenamentele piloților din cadrul Clubului Sportiv Sibiu Racing Team.
Punctele de trecere a frontierei în Grecia au fost închise, cu excepția Kulata-Promachonas. MAE a emis o atenționare de călătorie.
Traficul pe strada Rennes se închide total pentru lucrări de reparații.
O primărie din judeţ a fost închisă temporar, după ce un angajat a fost depistat cu COVID-19, colegii acestuia fiind trimişi acasă, să stea izolaţi preventiv, până la rezultatele testelor, a precizat azi pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.
De luni, 4 mai, constructorul SC Terra Building SRL începe lucrările pentru reconfigurarea și lărgirea carosabilului pe Calea Cisnădiei, între strada Gh. Dima și ieșirea din oraș.
Spitalul Căi Ferate (CF) din Sibiu se închide temporar, începând de astăzi, după confirmarea cu virusul SARS-CoV-2 a patru cadre medicale, trei asistenţi şi o infirmieră, precum şi a doi pacienţi.
O fabrică de produse medicale din Cisnădie a fost închisă după ce o angajată care avea coronavirus a murit și alți 17 oameni au fost testați pozitiv.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au luat decizia ca activitatea de relaţii cu publicul şi audienţele să se suspende până la 31 martie, cu posibilitatea prelungirii.
Miercuri, 4 aprilie, între orele 8 și 12, accesul în parcarea de pe Cazarma 90 nu va fi posibil, din cauza unor lucrări care se vor desfășura în zona barierei de intrare.
Sâmbătă, 9 septembrie, începând cu ora 19, în Piața Mare va avea loc prima ediție a evenimentului Sibiu Music Fest.
14 concurente s-au distrat de minune, pe o vreme superbă, la Bikini Race 2017. Marea câștigătoare a venit pentru concurs din Cluj și va pleca anul acesta într-o excursie all-inclusive la surf în Tenerife
Comisia de Circulație a acordat aviz favorabil execuției lucrărilor de modernizare pe mai multe străzi din Sibiu. Pe aceste străzi vor fi impuse în perioada următoare şi restricţii de trafic.
Circulația pe Transalpina și Transfăgărășan va fi închisă alternativ, pe perioade de câte 20 de minute, pentru realizarea unui material foto-video, potrivit unui anunț al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.