Zi de doliu național în memoria victimelor atentatelor din Bruxelles şi în semn de solidaritate cu cetăţenii belgieni
La sediul Instituției Prefectului, drapelul României va fi arborat în bernă, mâine, 24 martie.
La sediul Instituției Prefectului, drapelul României va fi arborat în bernă, mâine, 24 martie.
Pe 16 martie intră în vigoare noile modificări legislative care interzic fumatul în spațiile publice și stabilesc amenzi usturătoare pentru cei care le încalcă. Cum va fi aplicată exact legea, deocamdată nu se știe.
Noul prefect al județului Sibiu este juristul Cristian Roman, a anunțat, ieri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, într-o conferință de presă. Fost membru PDL, Cristian Vasile Roman are 39 de ani, locuieşte în municipiul Sibiu, este căsătorit şi are doi copii.
Prefectul Ovidiu Sitterli, cel mai probabil candidat al PSD Sibiu pentru Primăria municipiului Sibiu, a scăpat deocamdată de demitere.
Social-democrații mai cer o demisie. Liderii PSD au finalizat textul moţiunii simple „Guvernul tehnocrat este puternic virusat! Şi frustrat! Şi nevaccinat!”, care va fi depusă împotriva ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.
PNL cere alegerea primarilor în două tururi, a declarat deputatul Raluca Turcan, co-președintele PNL Sibiu.
Infopolitic a realizat o analiză a impactului urărilor de sărbători transmise de politicieni Facebook, care arată că doar patru dintre ei depășesc cifra de 10.000 de like-uri (Victor Ponta, Elena Udrea, Klaus Iohannis și Traian Băsescu) și numai doi au avut peste 1.000 de share-uri (Klaus Iohannis și Victor Ponta).
Programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat Dacian Cioloș pornește de la tragedia din clubul Colectiv, care „a creat un orizont de așteptare la nivelul societății” și „a dat un mandat moral partidelor politice”, fiind evidențiat faptul că viitorul Cabinet trebuie să răspundă acestor realități.
La un an de la câştigarea alegerilor din 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis se află în faţa celei mai mari crize din mandatul de preşedinte, după tragedia din Colectiv, care a dus la depunerea mandatului de către Victor Ponta. Va instala un nou guvern, însă nu unul al PNL, aşaRead More
Guvernul lucrează la un proiect de act normativ referitor la regimul cluburilor, a anunțat, astăzi, premierul Victor Ponta, la reuniunea grupului de lucru de la Palatul Victoria.
Guvernul a aprobat marți prima rectificare bugetară pe anul în curs, în forma propusă de Ministerul de Finanțe, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.
Câteva sute de sibieni ar putea participa, mâine, la un marș de protest care se va desfășura în fața Prefecturii. Inițiat de organizația județeană PNL Sibiu, protestul este îndreptat împotriva premierului Victor Ponta, în contextul în care tot mâine, în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului, va fiRead More
Până în anul 2020, Guvernul vrea să micşoreze cu 400.000 numărul românilor care se confruntă cu sărăcia.
Președintele ales Klaus Iohannis va avea drept reședință oficială Vila Lac 2 și se va muta în vila Lac 3 când șeful statului în funcție, Traian Băsescu, va elibera această locuință de protocol, după expirarea termenului legal de 60 de zile.
Consiliul Judeţean Sibiu a găzduit evenimentul „Leading is Everybody’s Business” („A conduce este afacerea tuturor”), organizată de către Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism.