Gheorghe Lazăr și Samuil Micu Clain
Cel dintâi nume amintit este cel al cărturarului-iluminist de la a cărui naștere, în Avrigul Văii Oltului și Munților Făgăraș, se împlinesc 241 de ani chiar astăzi, vineri, 5 iunie 2020.
Cel dintâi nume amintit este cel al cărturarului-iluminist de la a cărui naștere, în Avrigul Văii Oltului și Munților Făgăraș, se împlinesc 241 de ani chiar astăzi, vineri, 5 iunie 2020.
Avrigul şi-a câştigat locul în panteonul istoriei şi al culturii neamului, în primul rând, prin fapta şi slova celui care a fost Gheorghe Lazăr, fiu al Avrigului şi una din cele mai mari personalităţi ale învăţământului şi culturii noastre.
Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ a organizat, marți, 5 iunie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, sesiunea internațională de comunicări științifice intitulată „Interferențe educaționale în școala contemporană“ .
Marţi, 5 iunie, se sărbătoreşte Ziua Învăţătorului, iar copiii vor merge la şcoală unde se vor desfăşura activităţi extracurriculare specifice acestei zile, nu cele prevăzute în fişa postului.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal și Asociația Filateliștilor din județul Sibiu, organizează în perioada 15 – 25 ianuarie o expoziție documentară având drept scop sărbătorirea a 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu (1850–1889) și marcarea prezenței acestuia în orașul Sibiu.
La Avrig se desfășoară, astăzi și mâine, o serie de manifestări speciale, dedicate împlinirii a 238 de ani de la naşterea lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului în limba română.
Sibiul va găzdui, astăzi, 11 noiembrie, unul dintre cele mai importante simpozioane de antropologie din acest an. Se vor afla în discuție 60 de lucrări științifice realizate de nume sonore, în condițiile în care evenimentul va fi dedicat omului de cultură Gheorghe Lazăr. La Sibiu se va afla și academicianulRead More
Un profit de 680.000 de lei şi-a propus conducerea societăţii Drumuri şi Prestări Construcţii S.A. Sibiu să obţină în 2013, cu trei procente mai mult decât anul trecut, potrivit bugetului aprobat, ieri, în şedinţa ordinară a Consiliului Local. „Veniturile prevăzute a se realiza, în sumă de 48.800 mii lei, auRead More