Post Tagged with: "festival"
Ceata Junilor, cei mai buni în Bulgaria
Ansamblul „Ceata Junilor” s-a întors victorios din Bulgaria, acolo unde a obţinut trei medalii de aur şi Marele Trofeu al celui mai important festival-concurs internaţional din această ţară.
Campioni la dans
Dansul clasic, contemporan, show-revue și street dance-ul s-au ȋntȃlnit ȋn acest weekend cu dansul de caracter și cel sportiv ȋn cadrul a cea de-a XXV-a ediție la nivel național și a XIII-a organizată la Sibiu, a Festivalului Studențesc Sibiu Dans Festival. (Sorin STANISLAV)
Premiu pentru Purtata Avrigului
Ansamblul Folcloric Purtata Avrigului a câştigat Marele Premiu de la Negresti, la Festivalul „Cântec, joc şi voie bună, la Negreşti în bătătură”. În aceasta editie membrii juriului au răsplătit originalitatea şi specificitatea repertoriului, calitatea şi acurateţea interpretării, dar şi autenticitatea portului popular, astfel că membrii ansamblului s-au întors la AvrigRead More
Festivaluri în muzeul în aer liber
În perioada 12 – 15 august, Complexul Național Muzeal ASTRA găzduiește două festivaluri importante, ce vor reuni artiști locali și din țară: Târgul Creatorilor Populari şi Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare.
Sibiul s-a bucurat de „Cântecele Munților”
Cea de-a 41-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecele Munților” a ajuns la final duminică seara. Zeci de mii de persoane, sibieni şi turişti, s-au bucurat de multitudinea de evenimente din cadrul festivalului: spectacole folclorice, ateliere de dans, seri tradiţionale, expoziţie şi audiţii muzicale.
Nebunie în ultima zi UNTOLD. Afrojack și Martin Garrix au făcut publicul „să sară în aer”
Sursa de energie a untoldiștilor a fost inepuizabilă. În ziua 4 de festival, Cluj Arena a fost plină ochi. Zecile de mii de oameni veniți să vadă ultimele ore de show aproape au egalat numărul de spectatori din ziua 3, de la Armin van Buuren, când stadionul a fost arhiplin.
Ritmuri încinse la „Cântecele Munților”
Astăzi, în cea de-a patra zi a Festivalului Internațional „Cântecele Munților”, Mexicul și România fac spectacol în Piața Mare din centrul Sibiului.
„Cântecele Munților” au răsunat în Piața Mare plină de spectatori
Vineri seara, „Cântecele Munților” au încins atmosfera în centrul Sibiului: zeci de mii de sibieni și turiști s-au bucurat de cinci ore de spectacol neîntrerupt, au ovaționat duetele extraordinare ale interpreților de muzică pop cu soliști de muzică populară și evoluțiile ansamblurilor participante în festival.
„Cântecele Munților” răsună în centrul Sibiului
De mâine, 05 august, folclorul pune stăpânire pe centrul Sibiului: cea de-a 41-a ediție a Festivalului Internațional „Cântecele Munților” ne invită la parada portului popular și spectacolele în aer liber, evenimentele principale ale zilei.
Cipru și Mexic, cap de afiș în cea de-a doua zi a Festivalului „Cântecele Munților”
Ritmurile europene și cele americane se vor împleti în cea de-a doua zi a Festivalului Internațional „Cântecele Munților”, care se desfășoară la Sibiu până în 8 august 2016. Ziua de 4 august incepe cu un atelier de dans, ai cărui amfitrioni vor fi membrii ansamblurilor: „Guijarro” din Mexic și „AchnaRead More
Acrobaţi internaţionali sau cum sa devii un transilvănean în 5 minute, printre provocările inedite pentru petrecăreţii de la UNTOLD
Festivalul UNTOLD are în acest an experiențe și provocări inedite care să-i țină pe petrecăreţi în atmosfera magică și pe timpul zilei. „Cum să devii un Transilvănean în 5 minute” este provocarea pentru turiștii străini din festival și nu numai. Concret, participanții vor avea de parcurs trei pași importanți caRead More
Studenţi în lumea dansului
Participanții la cea de-a XIII/XXV-a ediție a Festivalului Studențesc ,,Sibiu Dans Festival” și Casa de Cultură a Studenților Sibiu îi invită pe sibieni la trei zile pline de muzică, dans și pasiune.
Director medical al echipei New York Knicks, Erwin Benedict Valencia, prezent la UNTOLD, va vizita un orfelinat și spitalul de recuperare din Cluj
Festivalul UNTOLD este mai mult decât un festival de muzică, este un eveniment care îşi doreşte să fie cunoscut pentru implicarea în proiectele comunitare.
Incursiune în universul UNTOLD: brăţări, băuturi, acces, obiecte interzise sau transport
Organizatorii UNTOLD anunţă că ediţia din acest an va fi mult mai spectaculoasă ca cea de anul trecut: scena va fi mai mare, spetacol de lumini va fi impresionant şi etapele pentru a deveni un transilvănean adevărat sunt doar câteva din „picanteriile” pregătite de organizatori.






















