„Florile Oltului“ în anul Centenarului
Cea de-a 47-a ediție a festivalul folcloric „Florile Oltului“ de la Avrig, unul din cele mai longevive festivaluri din țară, va avea loc în zilele de 14 și 15 iulie.
Cea de-a 47-a ediție a festivalul folcloric „Florile Oltului“ de la Avrig, unul din cele mai longevive festivaluri din țară, va avea loc în zilele de 14 și 15 iulie.
„Formidabile”, „fantastice”, „speciale” – astfel au fost caracterizate spectacolele pe care ansamblurile reunite „Cindrelul-Junii Sibiului” și „Ceata Junilor” le-au susținut în cadrul Festivalului de Trei Zile din Marburg, Germania.
Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch” s-a încheiat duminică, 8 iulie, la Sala Thalia. Ceremonia de închidere a fost urmată de concertul de gală al laureaților.
Turul de artă stradală din Sibiu a ajuns la 5.700 metri pătrați de culoare, la finalul Sibiu International Street ART Festival (SISAF) 2018.
Obor Fest este cel mai mare parc de distracții din Transilvania, aducând în același loc aproximativ 25 de utilaje destinate agrementului pentru toate vârstele, pentru trei zile de eveniment.
Asociaţia HID – Centrul Cultural Maghiar și Muzeul ASTRA organizează o nouă ediţie a evenimentului care se bucură de mare succes în Sibiu, Zilele HUNGARIKUM.
Artiștii sibieni vor fi din nou ambasadori culturali ai Sibiului la una dintre manifestările etalon găzduite, săptămâna aceasta, de landul german Hesse: „Festivalul de 3 zile”.
Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch” debutează diseară, la Sala Thalia.
Societatea de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Transilvania Sud este partener la cea de-a patra ediţie a Sibiu International Street ART Festival, ce se va desfăşura ȋn perioada 2-8 iulie. Evenimentul, organizat de Asociația ART Factory Transilvania, are ca obiectiv principal revitalizarea spațiului urban cu ajutorul artei stradale.
Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL a celebrat ȋn acest weekend cea de-a XV/XXVII-a ediție. Acest eveniment a fost o adevărată desfătare pentru iubitorii dansului, cuprinzȃnd o serie de spectacole care au inclus dansuri originale pe toate gusturile, de la balet modern la street dance și hip-hop, de la dans modernRead More
Casa de Cultură a Studenților Sibiu vă invită și în acest an la Sibiu Dans Festival – ediția a XV-a. În perioada 29-30 iunie 2018, studenții din treisprezece centre universitare din întreaga țară se vor întrece și își vor etala tehnica și talentul impresionant în fața întregii lumi.
Ministrul Turismului, sibianul Bogdan Trif, a înmânat, ieri, reprezentanților UNTOLD, diploma de recunoaștere a meritelor deosebite pentru promovarea imaginii României.
În perioada 5-8 iulie, Asociația HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, împreună cu Muzeul ASTRA, organizează festivalul Zilele Hungarikum, ediția cu numărul IX.
În mai puțin de două luni, Black Eyed Peas vor susține un show extraordinar la UNTOLD.