Tineri de perspectivă
Cea de-a V-a a Galei premiilor de excelență oferite de Rotary Club Sibiu s-a desfășurat la începutul săptămânii, în sala festivă a Bibliotecii ASTRA, în prezența a peste 100 de invitați.
Cea de-a V-a a Galei premiilor de excelență oferite de Rotary Club Sibiu s-a desfășurat la începutul săptămânii, în sala festivă a Bibliotecii ASTRA, în prezența a peste 100 de invitați.
Criza sistemului educațional și conflictul dintre generații au luat amploare în mediul online și, odată cu spectacolul „Antisocial”, au câștigat un nou spațiu de dezbatere: sala de teatru. Spectacolul va ajunge la Sibiu şi în alte 20 de oraşe din ţară.
Preșcolarii și elevii din învățământul primar vor intra în vacanță de vineri, după terminarea cursurilor, urmând să se întoarcă la școală pe 9 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de MECȘ.
Primăria Sibiu continuă investiţiile şi lucrările la clădirile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
Președintele Klaus Iohannis urează „celor care astăzi simt emoția primei zile de școală un an bun, care să îi ducă mai aproape de visele lor profesionale și intelectuale”.
În această săptămână, sibienii cu dare de mână pot dona rechizite care vor ajunge la copiii din orașul Săliște și împrejurimi.
Colegiul Agricol „D.P.Barcianu” din Sibiu le-a oferit elevilor care au terminat clasa a IX-a şansa de a participa la un interviu de selecţie pentru a obţine o bursă de studiu pentru 3 ani la liceul cu profil agricol La Salle Saint Christophe din Masseube (Franța).
Cercetătorii pasionaţi de viaţa cotidiană pe meleagurile sibiene şi-au dat întâlnire vineri şi sâmbătă, 12-13 iunie, la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, în cadrul unui simpozion ştiinţific, pentru a-şi prezenta şi evalua rezultatele studiilor recente.
Mâine, începând cu ora 10, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane Sibiu (Aula Magna „Avram Iancu”) va fi gazda unui concurs şcolar inedit – „Sibiul meu”. 32 de liceeni se vor întrece în cunoştinţe despre trecutul şi tradiţiile oraşului, având susţinerea colegilor de şcoală.
Ca în fiecare an, S.C. Apă-Canal S.A. Sibiu marchează Ziua Mondială a Mediului, zi importantă în calendarul evenimentelor anuale de mediu. Această zi este aniversată pe data de 5 iunie, fiind instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.
Proiectul Travelling Teds’ European Discoveries – Descoperirile Europene ale Ursuleților Călători (The T.E.D. Project), din care a făcut parte și Școala Gimnazială nr. 13 Sibiu, a ajuns la final.
Conducerea școlii gimnaziale „Regina Maria“ din Sibiu a demisionat, asumându-și vina pentru incidentul violent petrecut acum câteva zile.
Peste 40 de elevi din clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a din cadrul Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr“ din Avrig au vizitat, săptămâna trecută, Primăria oraşului Avrig, în cadrul programului „Școala Altfel“. Elevii au fost însoţiţi de directorul şcolii, Victor Napeu, profesorii de Cultură civică, Maria Armean şi FlorinRead More
Aproximativ 100 de elevi de la Școala gimnazială ”I. L. Caragiale” și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Sibiu au avut, săptămâna aceasta, parte de o lecție ”altfel” la Stația de tratare a apei ”Dumbrava” din Sibiu. Tinerii, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, au aflat careRead More
Faza județeană a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale” a început în această dimineață.