„Educația. Proiect de țară”: Colocviile „Oamenii Timpului” la Sibiu
Campania „Oamenii Timpului” ajunge din nou la Sibiu, prin intermediul unei dezbateri provocatoare: „Educația. Proiect de țară”.
Campania „Oamenii Timpului” ajunge din nou la Sibiu, prin intermediul unei dezbateri provocatoare: „Educația. Proiect de țară”.
În aceste zile, la Liceul Tehnic „Independența“ are loc o nouă ediție a târgului de oferte educaționale pentru învățământul profesional și tehnic. Astfel, până sâmbătă, 14 mai, unitățile școlare din județ și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sibiu îi așteaptă pe viitori absolvenți de clasa a VIII-a și pe părinții acestoraRead More
În cadrul programului ”Săptămâna Altfel”, în zilele de 18-19 aprilie 2016, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu şi Fundaţia COLLEGIUM XXI au organizat şi desfăşurat în parteneriat cea de-a treia ediţie a proiectului educaţional „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!”.
EBS Romania se implică în mod activ în proiecte cu societatea civilă, promovând o cultură a dialogului cu comunitatea, şi susține în mod special dezvoltarea competențelor tinerei generații, prin implicarea permanentă în proiecte educative. Pentru anul în curs EBS Romania îşi propune următoarele proiecte pentru susţinerea viitoarei generaţii în domeniulRead More
Casa Ille et Vilaine in parteneriat cu Asociatia ACT FOR EDUCATION, organizeaza joi, 11 februarie, de la ora 19, conferinta de comunicare relationala, destinata parintilor, educatorilor, profesoprilor, psihologilor, precum si tuturor celor interesati de o comunicare autentica in familie si in societate.
PNL solicită Ministerului Educației să rezolve rapid problemele privind plagiatul doctoratelor și ale „Academiilor din Pușcării”, să accelereze licitațiile pentru manuale, să oprească concursurile pentru funcțiile de conducere din inspectorate și școli și să adopte Codul de Etică și Statutul Elevilor, a anunțat, astăzi, vicepreședintele Raluca Turcan, printr-un comunicat deRead More
416 elevi din municipiul Sibiu cu rezultate bune la olimpiade au fost premiați, miercuri, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong“.
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului începe programul “Şcoala Altfel: să ştii mai multe să fii mai bun!” printr-un periplu expoziţional care surprinde ipostaze misterioase ale şcolii şi societăţii rurale din spaţiul transilvan. Luni, 6 aprilie 2015, de la ora 13, fotografia de arhivă, rechizitele şi documentele vechi deRead More