A șaptea ședință consecutivă cu euro la 4,59
Încercările pieței de a trece euro peste 4,6 lei s-au lovit constant de încăpățânarea băncii centrale de a apăra acest prag de rezistență.
Încercările pieței de a trece euro peste 4,6 lei s-au lovit constant de încăpățânarea băncii centrale de a apăra acest prag de rezistență.
Ultimul test nuclear al Coreei de Nord, care a implicat o bombă cu hidrogen miniaturizată, ce a provocat un cutremur de 6,2 grade, a avut ca efect creșterea aversiunii față de risc, ceea ce a dus la deprecierea activelor emergente și majorarea investițiilor în cele considerate drept „refugiu”, precum franculRead More
În perioada 28 august – 1 septembrie, cursul euro nu a scăzut sub pragul de 4,59 lei, evoluție datorată aversiunii față de risc existentă în mediul extern, dar și a neîncrederii arătată de piața locală față de măsurile heirupiste ale PSD care au scopul de a putea „onora” promisiunile electorale.
Lipsa unor noi vești proaste venite din Peninsula Coreeană a reprezentat o știre bună pentru investitori, ceea ce a condus la o diminuare a aversiunii față de risc, permițând monedelor emergente, cum este și leul, să se aprecieze ușor.
Racheta nord-coreeană care a survolat Japonia pentru a se prăbuși apoi în Oceanul Pacific a produs creșterea aversiunii față de risc, ceea ce a dus la reducerea plasamentelor în activele emergente, cum sunt și monedele de la marginea zonei euro.
Chiar dacă România se laudă cu una dintre cele mai mari creșteri economice din UE, faptul că ea se bazează, în principal, pe explozia consumului, stimulat de creșterile salariale ale bugetarilor, lipsa unor fundamente solide și politicile populiste provoacă îngrijorări în rândul investitorilor din piața valutară, fie locali, fie străini.
Evoluția cursului euro/leu din perioada 21 – 25 august a fost una destul de calmă, acesta fluctuând între un minim de 4,5867 și 4,5886 lei, maxim al ultimelor două luni.
În ultimele cinci ședințe raportul euro/leu s-a menținut în culoarul 4,58 – 4,59 lei, maximul atins fiind de 4,592 lei, maxim al ultimelor doua luni, semn că aversiunea față de risc se menține mai ridicată decât de obicei.
Ședința de ieri a pieței valutare a fost una calmă, fără volume mari de tranzacționare, consemnându-se astfel o zi de odihnă pentru leu.
Volatilitatea și volumele de tranzacționare ale pieței au fost reduse, euro încercând din nou să treacă de 4,59 lei, prag apărat de BNR, care ar fi vândut vineri valută pentru a stopa din fașă eventualele tentative speculative.
Perioada 9 – 16 august nu a fost una pozitivă pentru leu, chiar dacă România a înregistrat, în lunile aprilie – iunie, una dintre cele mai mari creșteri economice economice din Uniunea Europeană.
Piața valutară era calmă ieri, evoluție normală pentru luna vacanțelor, astfel că fluctuațiile raportului euro/leu au fost minime.
Înmulțirea temporară a ordinelor comerciale de cumpărare de valută au produs ieri deprecierea leului față de euro. În schimb, dolarul și francul elvețian și-au menținut tendința descendentă, provocată de evoluția lor față de moneda unică.
Vedeta perioadei 20 – 26 iulie a fost dolarul american, care a scăzut până la 3,9136 lei, minimul ultimelor 14 luni, în timp ce cotațiile din piață au scăzut până la 3,901 lei.
Leul a revenit ieri pe apreciere față de euro, în timp ce dolarul american a atins un nou minim al ultimelor 14 luni.