Cod roşu la DNA! Sute de sibieni sunt așteptați să protesteze în centrul orașului
Protestul „Cod roşu la DNA”, ce se va desfăşura diseară, sub egida #REZIST Sibiu, a fost autorizat de Primăria municipiului Sibiu.
Protestul „Cod roşu la DNA”, ce se va desfăşura diseară, sub egida #REZIST Sibiu, a fost autorizat de Primăria municipiului Sibiu.
Direcția Națională Anticorupție informează că, în luna martie, au fost condamnați definitiv 71 de inculpați în dosare instrumentate de DNA, între care doi magistrați și doi manageri de unități medicale.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut azi pedepse spre maximul prevăzut de lege pentru inculpații din dosarul „Gala Bute”. Liderul ALDE Sibiu, fostul senator Ion Ariton, ar putea primi opt ani de închisoare cu executare.
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că solicitările unor lideri ai PSD și ALDE privind demisia șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma deciziei de ieri a CCR reprezintă un act „iresponsabil”.
Patru inculpați din dosarul Carpatica Asig au fost trimiși în judecată de procurorii secției de combatere a corupției din cadrul DNA, după ce anterior alți doi au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției.
Orice sibian poate sesiza telefonic cazuri de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a serviciului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii trucate print-un apel gratuit în orice rețea, la numărul de telefon 0800.806.806.
Fostul primar al municipiului Mediaș, Teodor Neamțu, și mai mulți foști consilieri municipali au fost achitați, ieri, de către Tribunalul Sibiu într-un dosar de corupție, în care erau acuzați de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că au fost condamnați definitiv, în luna octombrie, 67 de inculpați, între care și un fost ministru, în dosare instrumentate de procurorii anticorupție.
Numele senatorului sibian Ion Ariton apare într-un nou scandal de corupție. De această dată, este vorba despre suspiciuni de trafic de influență în dosarul în care a fost arestată preventiv Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente.
Fostul ministru al Economiei din Guvernul Boc, Ion Ariton, s-a prezentat în această dimineață, la sediul DNA Ploiești, pentru a fi audiat în dosarul în care fostul lider liberal Vasile Blaga este anchetat pentru fapte de corupție.
Angela Toncescu, președintele Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA Sibiu, va fi cercetată în continuare în stare de libertate sub control judiciar, a decis definitiv, ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție. Un complet de la instanța supremă a respins contestația DNA și a menținut decizia luată pe 27Read More
Inculpații din dosarul Carpatica Asig au dat dovadă de „perseverență infracțională”, lăsarea lor în libertate putând afecta buna desfășurare a procesului penal, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer astăzi arestarea preventivă a Angelei Toncescu, fost președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA Sibiu, precum și aRead More
Angela Toncescu, la data faptelor membru și, ulterior, președinte al Consiliului de Administrație (CA) al SC Carpatica Asig SA Sibiu, a fost reținută, azi, de procurorii DNA, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de cumpărare de influență.
Directoarea serviciului administrativ din Consiliul Județean (CJ) Sibiu, Ana Kraus, a fost reținută de DNA și alți patru directori și șefi de servicii din instituție au fost puși sub control judiciar.
Procurorii anticorupție au plecat din sediul Consiliului Județean Sibiu (CJS) în această dimineață, în jurul orei 2.00. Ei au ridicat copii după mai multe documente și au dus la audieri doi directori și trei șefi de serviciu din cadrul instituției.