O nouă ședință cu euro la 4,52 lei
În ciuda creșterii apetitului pentru risc, leul a rămas decuplat de la evoluția pozitivă a altor monede de la marginea zonei euro, precum zlotul sau forintul.
În ciuda creșterii apetitului pentru risc, leul a rămas decuplat de la evoluția pozitivă a altor monede de la marginea zonei euro, precum zlotul sau forintul.
Leul a profitat ieri de ușoara scădere a aversiunii față de risc, în condițiile în care investitorii de pe piețele internaționale așteptau discursul de astăzi al președintelui Donald Trump, care are drept temă “Starea Națiunii”. După șapte ședințe cosecutive în jurul pragului de 4,52 lei, cursul euro a scăzut deRead More
Creșterea cererii de valută din partea comercianților și semnele de întrebare privind scena politică locală au decuplat leul de trendul apreciativ al celorlalte monede din regiune . După aprecierea de circa un ban de marți, ieri cursul euro a crescut de la 4,5157 la 4,5217 lei. După o deschidere laRead More
Incertitudinile din mediul politic local, criza OUG 13 negăsindu-și încă o rezolvare clară, dar și sporirea șanselor ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda sa cheie, la jumătatea lunii viitoare, nu au favorizat leul, care s-a depreciat față de principalele valute. Cursul euro a crescut de la 4,5019, la începutulRead More
Majorarea cererii de valută pe segmentul comercial dar și marcarea profiturilor însoțită de ieșirile de capital speculativ din piața locală au creat un curent negativ pentru leu, care a pierdut de la începutul săptămânii peste doi bani față de euro. Cursul euro a crescut de la 4,5071 la 4,5226 lei,Read More
Leul a avut în perioada analizată o evoluție descendentă în ciuda faptului că alte monede din regiune s-au apreciat față de euro. Cursul monedei unice a crescut de la 4,5006, la începutul intervalului, la 4,5337 lei, în data de 2 februarie, nivel ca re nu a mai fost atins deRead More
Reducerea investițiilor în dolari a permis monedelor din regiune să se aprecieze, situație de care a profitat și leul, care s-a întărit față de principalele valute. Cursul euro, care a urcat vineri la 4,5077 lei, maximul ultimelor aproape patru săptămâni, a scăzut la 4,5006 lei, într-o ședință în care tranzacțiileRead More
Tensiunile din mediul politic, provocate de deja celebra ordonanță de urgență privind amnistierea și grațierea, dar și lipsa bugetului de stat pe 2017, care ar putea fi însoțit de numeroase derapaje fiscale, necesare să acopere promisiunile din campania electorală au avut efecte negative asupra leului. Cursul euro a scăzut laRead More
ncordarea existentă pe scena politică, provocată de ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea, dar și riscurile apariției unor derapaje fiscale cauzate de promisiunile electorale ale guvernului PSD-ALDE au readus leul pe depreciere, după mai multe ședințe de întărire a acestuia. Cursul euro a urcat de la 4,4939 la 4,4985Read More
Leul a profitat de stabilitatea care s-a manifestat la nivel regional și a cunoscut fluctuații reduse ale cursului. Excepție a făcut dolarul american care a fost “amendat” de ultimele declarații ale președintelui Trump, făcute cu ocazia investiturii. Cursul dolarului american a scăzut de la 4,2279 la 4,1880 lei, nou minimRead More
Tendinţa de apreciere a leului faţă de euro, care s-a manifestat încă de la începutul anului, a continuat pe fondul unei creşteri a apetitului pentru risc pe pieţele financiare. Cursul euro a scăzut de la 4,5064 lei, la începutul perioadei, până la 4,4927 lei, nivel care se mai înregistra înRead More
Susţinut de tendinţa pozitivă din regiune leul a continuat să se aprecieze camparativ cu euro, care a atins un nou minim al ultimelor aproape trei luni. Cursul monedei unice a scăzut de la 4,4949 la 4,4938 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,49 și 4,497 lei. CotațiileRead More
Primele zile din 2017 au fost unele de bun augur pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute. Dacă anul trecut s-a încheiat la 4,5411 lei, la finalul perioadei analizate media euro a coborât la 4,4949 lei, nivel minim al ultimelor aproape trei luni, într-o ședință în care tranzacțiileRead More
Tendința de apreciere a monedelor de la marginea zonei euro a continuat și ieri, astfel că leul s-a putut aprecia față de euro și francul elvețian. Excepția a reprezentat-o dolarul american care a crescut de la 4,2458 lei, minimul ultimei luni, la 4,2725 lei, în condițiile în care el s-aRead More
Leul și-a continuat evoluția apreciativă față de principalele valute, proces care a debutat după instalarea guvernului Grindeanu și care a urmat tendinţa regională din ultima perioadă, de consolidare a monedelor de la marginea zonei euro. Euro a testat în ultimele ședințe scăderea sub pragul de 4,50 lei, eveniment cre s-aRead More