Sibian medaliat cu argint în China
Timp de 10 zile, s-a desfășurat la Beijing a XII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie şi Astrofizică.
Timp de 10 zile, s-a desfășurat la Beijing a XII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie şi Astrofizică.
La Sibiu a fost deschisă oficial Școala Internațională de Afaceri cu profil sino-european (ECUST). Proiectul este rodul unui parteneriat între Universitatea „Lucian Blaga“ și Universitatea de Știință și Tehnologie a Chinei de Est.
Reprezentanții unora dintre cele mai mari agenții de turism din China participă, în această perioadă, la o vizită de informare în România.
În perioada 10-15 octombrie, la invitația oficialilor chinezi, cu sprijinul Institutului Confucius din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, alături de cei ai Primăriei Mediaș, au desfășurat o vizită în cea mai dezvoltată provincie a Chinei, Jiangsu, cu o populație de aproximativ 80 de milioane de locuitori.
Actorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu vor începe un turneu de două săptămâni în China cu spectacolele „Așteptându-l pe Godot” și „Oidip” – ambele regizate de Silviu Purcărete.
Sibienii mai au câteva zile la dispoziție pentru a admira expoziţia de artă fotografică „Sibiul văzut din Est și din Vest”, din Turnul Sfatului. Vizitatorii pot admira până în data de 14 octombrie peisaje și imagini care surprind aspecte ale Sibiului.
Tendința de apreciere a euro a continuat, evoluție în contrast cu cea a altor monede din regiune, în timp ce indicii ROBOR au continuat să stagneze, semn că lichiditatea s-a acomodat cu nevoile pieței.
Comunitatea globală este în pragul unui moment istoric, în contextul în care, până în anul 2020, peste jumătate din populaţia lumii va putea fi catalogată drept „clasă mijlocie”, conform expertului Homi Kharas, de la Institutul Brookings, citat de cotidianul The Washington Post.
Peste 200 de elevi din toată ţara se vor întrece, de miercuri până duminică, în cadrul Olimpiadei Naţionale de Meşteşuguri Artistice şi Tradiţionale, un concurs care a ajuns la cea de a 23-a ediţie şi care va avea loc în Muzeul în aer liber.
În judeţul Sibiu există cele mai multe centre de colectare a lânii din ţară, 15 dintr-un total de 21, însă aproape în totalitate lâna strânsă şi prelucrată este exportată în Turcia şi China, a declarat Ilie Brad, directorul Direcţiei Județene pentru Agricultură.
Tensiunile comerciale existente între SUA și China, care se poate transforma într-un adevărat „război comercial”, a scăzut încrederea în dolar, care a pierdut teren în fața principalelor valute.
Dacă nu s-a smintit cu totul (ceea ce nu pot exclude), pentru Liviu Dragnea ar mai exista o singură șansă de a înțelege de ce face ceea ce face. În paranteză, „scrânteala puterii” încearcă și pe alții (poate pe toți), adică și pe aceea aflați în funcții mai mici, darmiteRead More
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a găzduit, în perioada 19 – 22 octombrie, ediția a 8-a a Balkan Region Conference on Engineering and Business Education (BRCEBE) și cea de a 10-a ediție a International Conference on Engineering and Business Education (ICEBE), evenimente înscrise în calendarul manifestărilor științifice prezentat de ULBSRead More
Spectacolul „Electra“, regizat de Mihai Măniuţiu, s-a jucat, ieri, cu casa închisă, în faţa a o mie de spectatori, la Tang Xianzu International Theatre Festival din China, potrivit unui comunicat de presă al TNRS.
Constantin Chiriac, împreună cu echipa Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, se află în perioadă în China, în vederea semnării unor parteneriate strategice și a participării la Tang Xianzu International Theatre Festival, cu „Electra”, spectacol în regia lui Mihai Măniuțiu.