Post Tagged with: "buletine"

Foto: Primăria Sibiu

Program special la Evidența Persoanelor. Buletine noi în timp record pentru alegeri

Știri 21/11/2024 at 16:03

În contextul celor trei scrutine care au loc în 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie, Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei Sibiu își adaptează programul pentru ca cetățenii cu drept de vot din municipiul Sibiu și din comunele arondate (Cristian, Gura Râului, Marpod, Poplaca, Rășinari, RoșiaRead More

Buletinele electronice, emise la nivel național până la finalul anului

Buletinele electronice, emise la nivel național până la finalul anului

Știri 20/01/2023 at 11:23

Proiectul buletinelor electronice urmează să fie extins la nivel național, astfel încât actele de identitate electronice vor fi emise până la finalul lui 2023 pe întreg teritoriul țării. Din august 2021, în Cluj se desfășoară proiectul-pilot privind emiterea cărților de identitate electronice. Până în noiembrie 2023 erau emise un numărRead More

Buletinele pentru care a fost prelungită valabilitatea în timpul stării de urgenţă şi de alertă expiră de azi

Buletinele pentru care a fost prelungită valabilitatea în timpul stării de urgenţă şi de alertă expiră de azi

Utile 07/06/2022 at 14:26

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, informează cetăţenii judeţului Sibiu cu privire la următoarele:

Program extins pentru obținerea cărților de identitate

Program extins pentru obținerea cărților de identitate

Administrație 11/03/2022 at 08:11

Odată cu încetarea stării de alertă începând cu 9 martie 2022, cărțile de identitate provizorii și vizele de reședință a căror termen de valabilitate a expirat începând cu data de 01.03.2020, mai sunt valabile încă 90 de zile.

Pregătirile pentru alegeri, la zi

Pregătirile pentru alegeri, la zi

Politică 24/11/2020 at 16:28

Având în vedere prevederile legale în vigoare, cu privire la organizarea alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie 2020, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, a desfășurat o serie de acțiuni, printre care: S-au recepționat măștile de protecție, mănușile și dezinfectanții, acestea fiind repartizate de Ministerul Afacerilor Interne spre fi folositeRead More

Alegerile locale în cifre: câți sibieni sunt așteptați la urne

Alegerile locale în cifre: câți sibieni sunt așteptați la urne

Politică 25/09/2020 at 12:54

La alegerile locale la nivelul județului Sibiu sunt așteptați la vot un număr de 381.904 cetățeni cu drept de vot, dintre care în municipiul Sibiu 140.521 cetățeni cu drept de vot, în municipiul Mediaș 48.201 cetățeni cu drept de vot. În județul Sibiu au fost tipărite 1.686.400 de buletine deRead More

Aproape 5.000 de tineri trebuie să își facă buletinul în acest an

Aproape 5.000 de tineri trebuie să își facă buletinul în acest an

Administrație, Utile 27/01/2020 at 14:51

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituţie publică de interes judeţean organizată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în anul 2020, un număr de 4.926 persoane care vor împlini vârsta de 14 ani trebuie să se prezinte, însoțite de unul dintre părinți sau, dupăRead More

Program special de lucru cu publicul la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului Sibiu, cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României, organizat în data de 24 noiembrie 2019

Utile 19/11/2019 at 09:54

Sibiul se pregătește pentru alegerile prezidențiale

Sibiul se pregătește pentru alegerile prezidențiale

Politică 06/11/2019 at 07:22

În contextul desfășurării alegerilor pentru președintele României în data de 10 noiembrie, respectiv 24 noiembrie, Primăria Sibiu face câteva anunțuri de utilitate pentru sibieni.

Program special de lucru cu publicul la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului Sibiu cu ocazia primului tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României organizat în data de 10.11.2019

Utile 29/10/2019 at 20:34

Program special pentru eliberarea cărților de identitate înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului din 26 mai

Program special pentru eliberarea cărților de identitate înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului din 26 mai

Administrație, Utile 20/05/2019 at 08:49

În contextul alegerilor europarlamentare și a referendumului național din data de 26 mai, Serviciul de Evidență a Persoanelor Sibiu și-a modificat programul pentru săptămâna 20-26 mai, pentru ca cetățenii cu drept de vot care doresc să își exercite acest drept să poată obține cărți de identitate valabile.

Aproape 27.000 de sibieni trebuie să își înnoiască actele de identitate

Aproape 27.000 de sibieni trebuie să își înnoiască actele de identitate

Administrație 04/02/2019 at 15:05

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu anunță că, în anul 2019, 5.037 persoane care vor împlini vârsta de 14 ani trebuie să se prezinte, însoțite de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul legal, la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în vederea solicitării eliberării primului actRead More

Un nou serviciu public la Șelimbăr

Un nou serviciu public la Șelimbăr

Administrație 02/03/2018 at 09:20

Aleșii locali au votat înființarea Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor pentru cei peste 10.000 de locuitori ai comunei Șelimbăr.

Aproape 8.000 de sibieni nu au un act de identitate valabil

Aproape 8.000 de sibieni nu au un act de identitate valabil

Administrație 11/12/2017 at 12:51

Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al municipiului Sibiu are în evidență 7.988 cetățeni cu actele de identitate expirate, dar și tineri de 14 ani care nu au solicitat eliberarea primei cărți de identitate așa cum prevede legea.

Telefonul mobil va înlocui permisul de conducere şi buletinul

Telefonul mobil va înlocui permisul de conducere şi buletinul

Societate 04/10/2017 at 10:41

Începând cu anul 2018, polonezii vor putea să își folosească telefonul mobil în locul cărții de identitate. Până la permis mai este doar un pas.