Fodor, nemulțumită de „firimiturile” de la Guvern
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat, astăzi, că dacă municipiul nu va primi 60 % din impozitul pe venit, atunci nu va putea progresa şi va stagna.
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat, astăzi, că dacă municipiul nu va primi 60 % din impozitul pe venit, atunci nu va putea progresa şi va stagna.
Includerea noului spital de urgență al Sibiului pe lista de priorități a Guvernului este o necesitate, nu o agendă strict politică, în opinia deputatului liberal Nicolae Neagu.
„Alegem să ne certăm, să alergăm iepurii prin Feleac sau preferăm să construim România și UE?”, spune fostul negociator al aderării României la UE, profesorul Vasile Pușcaș.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu a decontat pentru anul trecut peste 732 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 21 la sută, adică de 130 de milioane de lei faţă de anul 2017, potrivit datelor prezentate de conducerea instituției.
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a promis că va susține cinci proiecte care să se regăsească în bugetul de stat pe anul 2019.
În perioada 2003-2018, numărul tinerilor din România (cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani) a scăzut cu 2.471.349, de la 7.546.097, la 5.074.748, fiind vorba de o scădere de 32,75%, potrivit unei analize făcute de Consiliul Tineretului din România.
România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte bugetul alocat pentru sănătate în anul 2017, conform unui raport publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
Liberalii au alcătuit un proiect de buget alternativ pentru România, a anunțat președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, care a contribuit la acest proiect cu partea legată de domeniul educației.
Încă 60 de asistenți maternali vor fi instruiți și angajați în județul Sibiu, cu bani europeni.
A început prima etapă de vot în programul de bugetare participativă, care urmează să fie implementat de anul viitor la Sibiu.
Circa 10% dintre cheltuielile lunare ale unei gospodării sunt îndreptate spre produsele farmaceutice, acest tip de marfă având un preţ relativ constant în ultimul an, conform indicelui de preţuri, în timp ce profitabilitatea sectorului a crescut de la 3,1% în 2015, la 3,9%, în 2016, arată un studiu privind comerţulRead More
Turismul reprezintă unul dintre principalele obiective ale planului de acțiune al PSD, iar bugetarii vor primi câte 1.450 lei pentru vacanțe și anul viitor, a anunțat ministrul Turismului, sibianul Bogdan Trif.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că liberalii nu vor vota rectificarea bugetară, pe care o consideră o ”mare minciună”.
În câteva ore, inundațiile de la începutul acestei săptămâni au provocat pagube de peste 5 milioane de lei.
O echipă de studenți ai Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a participat la una din cele mai importante competiții economice destinate studenților economiști – Business Analytics Competition & Conference. Printre aceștia se numără și fiul administratorului județului Sibiu, Sebastian Dotcoș.